Accident provocat de un şofer beat pe Drumul European care duce spre vama Giurgiuleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Un gălăţean de 21 de ani este cercetat pentru vătămare corporală, conducere sub influenţa alcoolului şi fugă de la locul accidentului după ce a provocat un eveniment rutier pe DE 87. Atât maşina autorului accidentzului cât şi autoturismul „victimă" se îndreptau către ieşirea din ţară.

Accidentul de pe Drumul European 87 a fost la un pas să aibă urmări cât de poate de tragice, din cauza neatenţiei unui şofer care s-a apucat să facă manevre riscante în trafic deşi era bine ameţit de băutură.

Impactul dintre un Volkswagen Passat, condus de un gălăţean de 28 de ani şi un Logan, la volanul căruia se afla un alt gălăţean, de 21 de ani, s-a produs în momentul în care şoferul maşinii germane, ce se îndrepta spre Giurgiuleşti, a vrut să intre în depăşire. Şoferul Loganului a executat brusc o manevră de întoarcere, chiar în momentul în care Volkswagenul se afla în dreptul lui.

Passat-ul a fost aruncat cu putere în parapetul de pe marginea drumului, din impact rezultând rănirea uşoară a unei tinere de 29 de ani, din Republica Moldova, pasageră în Volkswagen, care a şi ajuns ulterior la spital pentru îngrijiri medicale.
Şoferul Loganului a şters-o englezeşte de la locul accidentului, înainte ca poliţiştii de la Circulaţie să îşi facă apariţia.

„Conducătorul auto a fost ulterior depistat pe starda Portului din Galaţi. În urma testării cu aparatul Drager, a reieţit că aceta avea o alcoolemiede 0,7g/l în aerul respirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul de Urgenţă pentru prelevarea probelor biologice", ne-a declarat subinspectorul Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi.

Tânărul şofer este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi fugă de la locul accidentului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite