A intrat cu tractorul în gardul unei case şi a fugit de la locul accidentului. Conducătorul auto era beat şi nu avea permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: www.click.ro
Foto: www.click.ro

Un tânăr de 21 de ani este cercetat pentru distrugere, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis după ce s-a urcat băut la volanul unui tractor, iar la un moment dat a pierdut controlul direcţiei, oprindu-se cu vehiculul în gardul unui imobil.

Miercuri, 15 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci au fost sesizaţi, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un tractor ar fi pătruns în curtea unei locuinţe, din comuna Priponeşti, după ce ar fi distrus gardul şi poarta de acces.

”Bărbatul, de 26 de ani, aflat la volanul tractorului, a fost identificat de poliţiştii sosiţi la faţa locului, fiind găsit la domiciliul său, din comuna Priponeşti. El a fost testat alcoolscopic, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, astfel că i-au deschis dosar penal pentru distrugere, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite