VIDEO Liberalul ales preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, optimist că va face majoritate cu partidul care a fost opt ani la cheremul lui Oprişan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Toma, preşedintele PNL Vrancea, care pe 27 septembrie l-a debarcat pe Marian Oprişan din funcţie, a confirmat că a purtat negociare cu Ionel Cel Mare, preşedintele ALDE Vrancea.

Situaţia complicată de la Consiliul Judeţean Vrancea, unde nici PNL, nici PSD nu au majoritate în legislativul judeţean, a fost prezentată de liberalii vrânceni într-o conferinţă de presă. Astfel, noul preşedintele ales al Consiliului Judeţean Vrancea, care este şi preşedinte al PNL Vrancea, Cătălin Toma, a menţionat că încearcă să formeze un parteneriat politic cu ALDE, partidul care cel puţin în judeţ a fost permanent alături cu PSD şi Marian Oprişan.

De altfel, Ionel Cel Mare, şeful ALDE, a avut două mandate succesive de vicepreşedinte al CJ Vrancea în "epoca Oprişan", iar configuraţia actuală îi va aduce cu siguranţă încă un mandat, indiferent unde va alege să încline balanţă, la liberali sau social-democraţi. 

Conform votului din 27 septembrie, reprezentarea în Consiliul Judeţean Vrancea va fi următoarea: 15 consilieri PNL-USR-PLUS, 15 consilieri PSD, 2 consilieri ALDE.

Cătălin Toma, noul preşedinte al CJ Vrancea, a confirmat că a avut discuţii în acest sens şi este optimist că va reuşi să formeze o majoritate.

”PNL este deschis unor majorităţi transparente şi sunt convins că partenerii de la ALDE îşi doresc ca, în mandatul 2020-2024, la Consiliul Judeţean să fim într-un parteneriat. Eu îmi doresc să facem acest parteneriat, astfel încât proiectele noastre să fie ale vrâncenilor şi să aibă susţinere totală. Campania electorală s-a terminat, flyerele s-au terminat, trebuie să ne apucăm de lucruri serioase”, a declarat, printre altele, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea.

Vă mai recomandăm:

Cătălin Toma, candidatul Alianţei PNL-USR-PLUS la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, vrea dezvoltarea celor 73 de localităţi din judeţ

Căderea ultimului baron roşu: Marian Oprişan, învins după două decenii de „domnie” autoritară

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite