VIDEO Ceartă în public între şeful cancelariei premierului Orban şi preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor
0Discuţia în contradictoriu dintre Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului Ludovic Orban, şi Nicuşor Halici, preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, a plecat de la informaţiile care au circulat în spaţiul public privind închiderea pieţelor.
Aflat la Focşani, unde a participat la o întâlnire cu toţi primarii din judeţ privind investiţiile guvernamentale derulate şi finanţate prin Compania Naţională de Investiţii şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Ionel Dancă, şeful Cancelariei primului ministru Ludovic Orban, nu a ratat ocazia să-şi facă şi puţină campanie electorală. Acesta candidează pe un loc eligibil de deputat în Vrancea, din partea PNL, iar sâmbătă după-amiază, însoţit de mai mulţi liberali, a mers în principala piaţă agroalimentară a oraşului. Ca toţi politicienii aflaţi în campanie când vin în piaţă, Dancă a vrut să facă o bună impresie cumpărând produse agricole de pe mesele comercianţilor, iar la un moment dat a dat nas în nas cu deputatul PSD de Vrancea Nicuşor Halici, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, şi el candidat pe primul loc la deputaţi în judeţ. Între cei doi s-a iscat un adevărat scandal pe tema închiderii pieţelor, Dancă repezindu-se la Halici şi reproşându-i că dezinformează populaţia.
„Dancă: -Vă este frică că se închide piaţa? Haideţi, spuneţi-le oamenilor!”
Halici: -Voi să le spuneţi!
Dancă: -Este scris în hotărârea de guvern şi în ordonanţa de urgenţă: în spaţiile deschise pieţele rămân deschise. Spuneţi-le oamenilor adevărul. Ieşiţi şi le spuneţi minciuni şi îi băgaţi în sperieţi.
Halici: -Dumneavoastră ştiţi ce categorie este piaţa asta, că e închisă sau deschisă?
Dancă: -Este deschisă. Are doar o porţiune mică închisă. Doar porţiunea de lactate este închisă.
Halici: -Porţiunea de lactate nu este tot o piaţă care trebuie lăsată deschisă? Supermarketul cum este?
Dancă: -În supermarket sunt spaţii mult mai mari, sunt circuite separate pentru intrarea - ieşirea cumpărătorilor, dezinfectanţi, termoscanere, ventilarea aerului. Nu mai minţiţi oamenii.
Halici: -Voi aţi distrus poporul acesta. Aţi împrumutat cât a împrumutat PSD în patru ani”.
Contrazicerile între cei doi au continuat pe acelaşi ton ridicat, iar în discuţie a intrat şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, care i-a reamintit lui Halici că este printre iniţiatorii legii recursului compensatoriu care favorizează infractorii.
Totul s-a derulat sub privirile oamenilor şi comercianţilor adunaţi în jurul lor.
Ulterior, Dancă a ţinut să infirme încă o dată zvonurile răspândite în spaţiul public cu privire la închiderea tuturor pieţelor agro-alimentare.
”Maşina de propagandă PSD a speriat lumea că se închid toate pieţele agro-alimentare. Deputatul Halici le spunea oamenilor că pieţele se vor închide. I-am cerut să-m spună în ce act normativ se prevede aşa ceva şi a spus că nu cunoaşte exact conţinutul Hotărârii de Guvern. I-am spus să nu mai mintă oamenii, pentru că pieţele din spaţiile deschise vor funcţiona în continuare, nu se vor închide. La fel va fi şi în Vrancea: în nicio localitate din judeţ nu se închid pieţele care funcţionează în spaţii deschise”, a precizat Ionel Dancă.
Vă recomandăm să mai citiţi:
VIDEO Revoltă în pieţe: „Să-nchidă şi supermarketurile, acolo nu e virusu’?!“