Studentă din Focşani, moartă în Tabăra de la Poiana Pinului. Mâine ar fi împlinit 21 de ani
0
Andreea Avramescu, venită împreună cu colegii la un seminar găzduit, în acest weekend, de Centrul de agrement de la Poiana Pinului, a murit la câteva minute după ce a susţinut o prezentare.
Mâine ar fi trebuit să îşi aniverseze ziua de naştere, mai exact împlinirea vârstei de 21 de ani. În loc de tort şi felicitări colegii şi prietenii cu care se afla într-o excursie în judeţul Buzău o vor plânge şi îi vor aprinde lumânări.
Tragicul eveniment s-a întâmplat vineri seară. Andreea Avramescu, din Focşani, era studentă la Facultatea de Cibernetică din Bucureşti.
Aseară, a susţinut o prezentare şi, după încheierea dezbaterii, i s-a făcut rău. Când a încercat să se retragă în cameră, fata a simţit că nu mai poate merge şi s-a aşezat pe scări, spunându-le colegelor că îi este foarte rău şi nu mai poate respira.
Tânăra a fost condusă de colegi în cameră şi a fost chemată de urgenţă o ambulanţă. Potrivit unor surse din rândul echipajulului de Ambulanţă care a încercat să o resusciteze pe studentă, aceasta a fost găsită decedată iar în timpul manevrelor au simţit un puternic miros de alcool.
Colegii tinerei nu au vrut să povestească ce s-a întâmplat aseară cu Andreea şi mai mult decât atât au încercat să ascundă pe cât posibil faptele care s-au petrecut în tabără. Poliţiştii şi procurorii buzoieni au deschis o anchetă.























































