Stejar de pe vremea lui Ştefan cel Mare, monument al naturii, tăiat cu drujba pentru că s-a uscat FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stejarul secular a fost tăiat
Stejarul secular a fost tăiat

În ultimii ani, stejarul s-a uscat de tot, în ciuda faptului că proprietarul a făcut demersuri la autorităţi pentru a-l salva.

Unul dintre puţinii stejari ocrotiţi din Focşani care mai erau în picioare, aflat pe strada Măgura, pe o proprietate privată, a fost tăiat joi, 8 iulie.

Stejarul, cu o vechime de aproape 500 de ani şi cu un diametru de peste 1,30 m, s-a uscat complet  în ultimii ani şi era un pericol pentru siguranţa trecătorilor.

Ce-i drept, nici autorităţile nu şi-au dat concursul să-l ajute să se însănătoşească atunci când a început să dea semne de boală, astfel că s-a decis într-un final tăierea lui.

S-a apelat la maşina de intervenţie a pompierilor, cu scară, pentru a fi tăiat acest copac secular, ocrotit de lege, iar strada a fost închisă pentru câteva ore, traficul pe Măgura fiind deviat.

"Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focşani şi Poliţia Locală Focşani au oferit suport ISU Vrancea în vederea tăierii unui stejar monument al naturii care, din păcate, s-a uscat şi reprezenta un pericol pentru cetăţenii de pe Str. Măgura", a anunţat Primăria Focşani.

FOTO: Primăria Focşani

stejar secular focsani
stejar secular focsani
stejar secular focsani
stejar secular focsani

Vă mai recomandăm:

Arborii seculari ai Vrancei. Câţi copaci cu statut de monument au mai rămas în judeţul de la cotitura Carpaţilor

Castanii din centrul Focşaniului vor fi doborâţi cu drujba. Autorităţile nu au găsit leac pentru boala lor
 

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite