Promisiunile parlamentarilor vrânceni din campania electorală, vorbe nu fapte
0Luni, 9 decembrie, se împlineşte un an de la alegerile parlamentare, vrâncenii trimiţând în cel mai înalt for al ţării nu mai puţin de zece deputaţi şi senatori care nu au cu ce se lăuda.
În urmă cu un an, bătălia electorală era în toi, iar candidaţii propuşi de partide pentru viitorul Parlament al României nu mai pridideau cu promisiunile.
După spusele lor, în România ar fi trebuit să curgă cu lapte şi miere după anul 2013, dar realitatea ne arată, cel puţin la Vrancea, că lucrurile nu au evoluat absolut deloc.
Vrancea este un judeţ preponderent rural, iar salvarea celor care îşi desfăşoară activitatea în agricultură a venit în 2013 nu de la aleşi, ci de la Dumnezeu, care a dat ploi bune şi la timp, astfel încât oamenii au reuşit să obţină producţii mulţumitoare.
Oamenilor le-ar fi fost probabil şi mai bine dacă promisiunile deputatului PSD Victor Roman din campania electorală s-ar fi dovedit măcar în parte reale.
„Ţăranii, agricultorii, micii întreprinzători au nevoie de un om care să-i reprezinte în Parlament, să le susţină cauza şi să le ofere soluţii pentru o viaţă mai bună. Programul meu electoral, cu propunerile pentru credite avantajoase în domeniul agriculturii şi creşterea subvenţiei agricole poate da un suflu nou agriculturii vrâncene. Vreau să merg în Parlamentul României pentru a iniţia legi care să vină în sprijinul producătorilor români, al celor care vor să producă. Să realizăm o legislaţie prin care băncile să ofere credite avantajoase celor care produc efectiv, cu dobânzi mici, ca în Occident, chiar subvenţionate de statul român pentru a avea pe masă şi produse agricole româneşti”, susţinea parlamentarul PSD în campania electorală.

După un an de mandat, realizările sale se pot vedea doar în binele personal, pentru că în 2013 firmele deţinute de Victor Roman au prosperat din contractele pe bani publici, acestea câştigând aproape toate licitaţiile de asfaltări şi reparaţii de drumuri în Vrancea.
Cât priveşte activitatea parlamentară, Victor Roman a vorbit o singură dată de la tribuna Parlamentului, când a depus jurământul de credinţă, şi a iniţiat împreună cu grupuri de parlamentari trei iniţiative legislative care nu s-au concretizat în legi, deşi Victor Roman face parte din majoritatea din parlament.Acesta nu ne-a răspuns la telefon pentru a-i consemna un punct de vedere în legătură cu activitatea sa parlamentară.
Tot promisiuni în sprijinul agricultorilor a vorbit în campania electorală şi deputatul PNL de Vrancea Nini Săpunaru. El s-a adresat în special viticultorilor, Vrancea fiind judeţul cu cea mai întinsă suprafaţă viticolă a ţării, promiţându-le o îmbunătăţire a Legii Viei şi Vinului.
„Judeţul Vrancea este un judeţ preponderent agricol, un judeţ în care peste 100 de mii de oameni trăiesc din viticultură. De aceea voi face tot ce se poate pentru a rezolva toate problemele ridicate de viticultori prin modificarea Legii viei şi vinului. De asemenea, voi încerca, împreună cu colegii deputaţi, să creăm cadrul legislativ pentru rezolvarea tuturor problemelor existente în agricultură şi care nu sunt puţine”, susţinea deputatul liberal.
După alegeri, Nini Săpunaru a devenit preşedintele Comisiei de Agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, postură din care şi-a adus contribuţia la „înmormântarea” viticulturii din Vrancea, după ce a votat pentru reducerea accizei de la 100 de euro/hectolitru la 10 euro/hectolitru la băuturile fermentate liniştit, în fapt fiind vorba de promovarea unor falsuri în detrimentul băuturilor din vin.

Deputatul şi-a explicat votul pentru această prin faptul că s-a evitat sancţionarea României de către Comisia Europeană. “Am votat pentru Codul fiscal, nu pentru BFL-uri. Nu va fi nicio lovitură pentru viticultorii vrânceni. În acest moment lucrăm la stabilirea unor norme foarte clare despre cum vor circula aceste BFL-uri”, a spus Nini Săpunaru.
Un alt deputat de la putere care nu se poate lăuda cu realizări în primul an al noului său mandat de parlamentar este Ciprian Nica-PSD, ales în Colegiul Focşani.
Realizarea zonei metropolitane care să înglobeze comunele Goleşti, Cîmpineanca şi Vînători şi la realizarea unui Parc Industrial în apropierea municipiului Focşani sunt promisiuni care nu numai că nu au fost onorate, dar nici nu s-a mai vorbit despre ele ulterior.

Acesta a mai promis reabilitarea terenurilor de sport, reglementarea recompensarea sportivilor. „Voi sprijini administraţia locală pentru reabilitarea Stadionului Tineretului din municipiul Focşani şi a locurilor de joacă dintre blocuri, dar şi pentru realizarea unui studiu de trafic şi pentru suplimentarea locurilor de parcare, inclusiv prin construirea de parcări subterane/supraterane în zonele centrale ale oraşului. De asemenea, voi iniţia câteva proiecte legislative menite să reglementeze situaţia sportivilor care fac performanţă naţională şi internaţională şi care nu au sprijin material din partea familiilor. Totodată, voi iniţia un proiect legislativ prin care Statul Român se obligă să înfiinţeze, în mediul urban, o creşă/grădiniţă la fiecare 5.000 de locuitori pentru a sprijini familiile tinere cu copii. În mediul rural ar trebui să existe o grădiniţă la 2.000 de locuitori. Şi, nu în ultimul rând voi iniţia un proiect legislativ prin care băncile vor fi obligate să acorde un termen de graţie de 6-12 luni acelei persoane care are un împrumut şi care, din motive de forţă majoră, nu poate plăti ratele la bancă”, spunea Ciprian Nica în campania electorală, fără ca temele abordate să devină măcar în parte realitate.
Tema spitalelor desfiinţare de Guvernarea Boc a fost una care le-a dat aripi candidaţilor USL să se lanseze în promisiuni fel de fel. Aşa a procedat şi Laurenţiu Ţigăeru Roşca, deputat PNL, care spunea că se va bate pentru redeschiderea Spitalului Mărăşeşti.
"Alături de colegii din USL voi lucra pentru o economie sănătoasă, pentru o agricultură performanţă, pentru un sistem educaţional competitiv, pentru servicii medicale de înaltă calitate pentru români. Iar la acest capitol, nu fac un secret din faptul că voi întreprinde toate demersurile necesare redeschiderii spitalului de la Mărăşeşti, închis abuziv de PDL", preciza candidatul liberal.
Astăzi, deputatul nu mai pomeneşte nimic de Spitalul de la Mărăşeşti, oraş pe care îl reprezintă în Parlament şi unde sărăcia este din ce în ce mai cruntă.
Dintre toţi parlamentarii de Vrancea ai puterii, deputatul Angel Tîlvăr a avut poate cea mai bogată activitate. Acesta a avut 51 de luări de cuvânt, are 23 de propuneri legislative, a adresat reprezentanţilor Guvernului 41 de întrebări şi interpelări.
În dreptul celorlalţi trei reprezentanţi ai PSD Vrancea din Parlamentul României, Cristian Dumitrescu, Miron Mitrea şi Petru Filip nu sunt multe de spus. Aceştia reprezintă Vrancea doar pe hârtie, prezenţa lor în judeţ nefăcându-se simţită după un an de mandat.

„Vreau să-mi aduc contribuţia ca Vrancea să fie puternică şi asta înseamnă modernizare, industrializare, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii, descentralizarea, prioritatea cetăţeanului, investiţii în agricultură, finalizarea lucrărilor la Canalul Siret-Bărăgan, regularizarea cursurilor de apă. Asta vreau să fac, să îmi aduc contribuţia la îndeplinirea acestor obiective”, spunea Cristian Dumitrescu în campania electorală. Astăzi nu are nimic să raporteze cetăţenilor judeţului la capitolul realizări.
În ceea ce-i priveşte pe candidaţii opoziţiei, aici observăm doar intenţii şi scuze că nu şi-au putut duce la îndeplinire promisiunile din cauza faptului că se află în minoritate în parlament.
Deputatul PDL Florin Mihail Secară are într-un an de mandate 30 de declaraţii politice, 31 de întrebări şi interpelări adresate miniştrilor cabinetului Ponta, pe probleme punctuale din judeţul Vrancea, sau de politici naţionale care afectează judeţul, 20 de propuneri legislative iniţiate şi este semnatar a 7 moţiuni de cenzură.
„Preocupare constantă a mea a fost pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei, având în vedere programul din campania electorală pentru Colegiul 6. Am formulat amendamente pentru întreaga structură şcolară (licee, şcoli, grădiniţe) din colegiul 6, atât la bugetul pe 2013 cât şi la bugetul pe 2014, respectiv la Adjud,Panciu, Bogheşti, Câmpuri, Corbiţa, Fitioneşti, Homocea, Păuneşti, Ploscuţeni, Răcoasa, Rugineşti, Soveja, Străoane, Tănăsoaia. La bugetul pe 2013 am depus depus 140 de amendamente pentru investiţii din Colegiul 6 şi restul judeţului Vrancea”, a precizat deputatul PDL. Amendamentele depuse de acesta nu au trecut de votul parlamentarilor, astfel că acţiunile ale au rămas fără rezultat.

Acesta mai trece la capitolul realizări donaţiile pe care le-a făcut elevilor, respectiv seturi complete de rechizite pentru elevii de clasa I de Şcoala Şerbăneşti, Corbiţa, şi Şcoala Adjudu Vechi, Adjud, la deschiderea anului şcolar 2013-2014.
În schimb, deputatul PDL a părut preocupat ca în rimul an de mandat de parlamentar să-şi colecţioneze cât mai multe diplome. Secară este secretar la Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului de Informaţii Externe şi spune că având în vedere comisiile parlamentare în care activează, a absolvit anul acesta Colegiului Naţional de Apărare, cursul de nivel înalt Securitate şi Bună Guvernare, a absolvit Colegiului Naţional de Informaţii şi a făcut studii de securitate la Centrul European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall”, Garmish - Partenkirchen, Germania.
La rândul său, deputatul PP-DD Neagu Murgu a avut două luări de cuvânt în Parlament, 17 propunere legislative şi a semnat pentru şase moţiuni de cenzură împotriva Guvernului. Ca parlamentar, acesta a participat în primăvară la acţiuni de ecologizare a oraşului Mărăşeşti şi a plantat copaci împreună cu grupuri de voluntari.
Mai puteţi citi:
FOTO: Deviza "Să trăiţi bine!", valabilă cu vârf şi îndesat în cazul aleşilor Vrancei
Confruntări pe muchie de cuţit la alegerile parlamentare din Vrancea