Primele acţiuni de salvare pe viscol. Un drumar s-a răsturnat cu utilajul de deszăpezire în şanţ, iar o gravidă a fost preluată şi dusă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca urmare a producerii fenomenelor meteorologice care au generat instituirea Codului Portocaliu, în judeţul Vrancea, trei drumuri naţionale sunt închise, pe anumite tronsoane, pentru impiedicarea producerii unor evenimente rutiere grave sau a înzăpezirii în trafic. Au fost închise DN 2 N Bogza – Dumbraveni, DN 23 A Gologanu – Tătăranu – Ciorăşti şi DN 23 B Măicăneşti – Ciorăşti – Codreşti.

UPDATE ora 14.00. Pompierii şi angajaţii de la Secţia Drumuri Naţionale intervin în comuna Tătăranu pentru a prelua o gravidă şi o bătrână care a căzut pe gheaţă.Pompierii focşăneni vor ajunge la faţa locului cu o autospecială cu şenile, care va prelua ambele femei. 

UPDATE  ora 11.45 Autorităţile judeţene anunţă că sunt închise patru  tronsoane de drumuri judeţene, din cauza viscolului şi a depunerii unui strat gros de zăpadă pe carosabil. Este vorba de drumurile judeţene: DJ 202 F Băleşti – Mihălceni, DJ 204 B Tătăranu – Măicăneşti, DJ 202 E Sihlea – Voetin, DJ 204 E Haret – Panciu.

UPDATE ora 11.30: Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile - ninsori abundente, viscol si vizibilitate redusa, pentru siguranţa participanţilor la trafic, rămân închise circulaţiei următoarele tronsoane de drumuri naţionale: DN 2 N Bogza – Dumbraveni, DN 23 A Gologanu – Tătăranu – Ciorăşti şi DN 23 B Măicăneşti – Ciorăşti – Codreşti.
De asemenea, s-a dispus închiderea tronsoanelor de drumuri judeţene: DJ 202 F Băleşti – Mihălceni, DJ 204 B Tătăranu – Măicăneşti, DJ 202 E Sihlea – Voetin, DJ 204 E Haret – Panciu.


UPDATE  Ora 9.30: 27 de comune din Vrancea sunt în Cod Roşu până la ora 16.00.

Acestea sunt Andreiaşu de Jos, Băleşti, Bordeşti, Cârligele, Chiojdeni, Ciorăşti, Coteşti, Dumbrăveni, Dumitreşti, Goleşti, Gologanu, Gugeşti, Gura Caliţei, Jitia, Măicăneşti, Obrejiţa, Poiana Cristei, Popeşti, Sihlea, Slobozia Bradului, Slobozia Ciorăşti, Tâmboeşti, Tătăranu, Urecheşti, Vârteşcoiu, Vintileasca, Vulturu.

În această perioadă se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 km/h, zăpadă puternic viscolită şi troienită, vizibilitate redusă spre zero. codul roşu este valabil până la ora 16.00.


Ca urmare a fenomenelor meteo înregistrate, în această dimineaţă s-au primit primele apeluri de urgenţă.

În jurul orei 06.30, ISU Vrancea a intervenit pe DJ 204, între localităţile Măicăneşti şi Tătăranu, pentru salvarea unui bărbat de 68 ani.

Acesta a rămas blocat în cabina utilajului de deszăpezire cu care acţiona, după ce s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului.

"Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au intervenit pentru salvarea bărbatului cu 1 autospecială de stingere a incendiilor cu apă şi spumă, 1 autospecială de descarcerare şi 1 ambulanţă SMURD. Intervenţia a decurs normal, victima neavând probleme medicale. De asemenea, pe drumul de întoarcere, echipajul SMURD a preluat o gravidă de 25 de ani din comuna Tătăranu, sat Bordeasca Veche, aceasta prezentând dureri de cap", potrivit ISU Vrancea.

Tot în această dimineaţă, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea a preluat un băieţel în vârstă de doi ani, din Ciorăşti, care are febră . Ambulanţa nu mai poate înainta din cauza viscolului şi aşteaptă un utilaj  de deszăpezire ca să poată porni spre Focşani.

În această dimineaţă, autorităţile au hotărât să blocheze traficul şi pe drumul naţional 23, Focşani-Brăila. Se poate merge până la Măicăneşti. S-au impusrestricţii de circulaţie şi pe drumurile naţionale care fac legătura cu judeţul Galaţi. Astfel, se poate ajunge la Galaţi, pe drumul naţional 24 (Tişiţa-Tecuci) şi pe tronsonul dintre Năneşti şi Hanu Conachi, doar cu autovehicule cu masa totală de maximum 3,5 tone.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite