PORTRET: Nicolae Zanfir, generalul care a luptat pe două fronturi

Este singurul veteran de război cu rangul de general - maior în rezervă din Vrancea. A luptat în război atât pe frontul de Est, cât şi pe cel de Vest, fiind răsplătit cu zeci de decoraţii.

La vârsta de 89 de ani, este un exemplu de patriotism şi de onoare, toată viaţa sa fiind dedicată carierei militare, pe care a îmbrăţişat-o de la vârsta de 21 de ani.

Până atunci, se pregătise pentru a deveni contabil, urmând în consecinţă o şcoală specială în acest domeniu tocmai în Ardeal.

A activat pentru o scurtă perioadă de timp în această meserie la o bancă din Vrancea, dar odată cu începerea războiului a fost înrolat în armată, la toţi tinerii de vârsta lui.

„Mi-am început viaţa militară în plin război, în 1942, la Regimentul 5 Pionieri Focşani, ca sublocotenent şi am avansat pe front la gradul de locotenent, comandant de pluton şi companie, pentru merite deosebite. Eram genist şi am participat la luptele de la Cotul Donului, de pe frontul de Est, unde puneam mine sau deminam poduri şi baraje genistice. Acolo am căzut şi prizonier şi a avut o viaţă grea", îşi aminteşte veteranul de război.

Rănit pe front

Mai târziu, în toamna anului 1944, a participat la eliberarea Ardealului de sub ocupaţia horthystă, unde trupele române au pierdut mai mult de jumătate din combatanţi. Tot cu eroism a luat parte şi la luptele de pe teritoriul Ungariei şi Cehoslovaciei, de unde s-a întors acasă rănit.

„Am stat trei zile în comă profundă şi alte 105 zile imobilizat în ghips, cu mână şi picior rupte, dar şi mai multe coaste fracturate din cauza unei schije a inamicului, dar şi a unei maşini de război care a trecut peste mine. La primul 23 august, în 1945, am defilat într-o trăsură. Nu mi-am făcut altceva decât datoria faţă de ţară", spune, mândru de el, generalul Nicolae Zanfir.

După război a revenit la comanda Companiei Pionieri, ca şi cadru activ al Armatei Române. Pentru că şi-a dorit atât de mult cariera militară, a urmat Academia Militară, la Secţia Tancuri, îndeplinind funcţii de răspundere în mai multe unităţi din ţară, precum Tîrgovişte, Craiova, Roman, Bacău şi Focşani, unde de altfel s-a şi pensionat în anul 1975.

Pentru activitatea sa militară prodigioasă a fost răsplătit cu peste 25 de medalii şi decoraţii, cea mai valoroasă distincţie fiind „Coroana României cu Spade şi panglică de Virtute Militară", primită imediat după terminarea războiului.

Timp de 20 de ani, din 1990 şi până în urmă cu câteva luni a deţinut şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război - Filiala Vrancea, din această poziţie luptându-se pentru drepturile camarazilor săi.

„Ne-am zbătut şi legiuitorul a aprobat ca veteranii de război şi văduvele veteranilor de război să aibe scutire de la plata taxelor şi impozitelor locale, impozite pe terenuri agricole, să beneficieze de călătorii gratuite cu trenul şi mijloacele de transport în comun plus alte beneficii materiale", a conchis generalul.

Întrebări şi răspunsuri:

Ca fost militar, ce vă emoţionează cel mai tare în ziua de azi?

De peste două decenii, nu am lipsit de la niciun eveniment comemorativ în onoarea ostaşilor români căzuţi la datorie, chiar dacă m-am confruntat şi cu probleme medicale. Pentru mine aceste evenimente de cinstire a eroilor sunt sărbători de suflet şi în acele momente sunt copleşit de emoţii.

Am înţeles că sunteţi un pasionat viticultor?

Am o vie la Jariştea şi merg foarte des acolo să mă îngrijesc că-i merge bine şi să scoată producţie bună. Fac un vin foarte bun şi chiar dacă sunt înaintat în vârstă, un păhărel mai beau câteodată, că e sănătate curată.

Ce-i place

Îmi plac amenii cu suflet bun şi sinceri. Eu pun suflet în tot ceea ce fac şi consider că în ziua de azi e o calitate. Mă impresionează oamenii care-şi ajută semenii aflaţi în suferinţă şi ar trebui ca acest lucru să ne caracterizeze pe toţi. În rest, îmi place liniştea din familie şi culesul toamna pe târziu la vie.

Ce nu-i place

Nu-mi place că unii oameni nu sunt verticali şi nu-şi respectă promisiunile. Nu aş vrea să le spun că sunt minicinoşi, ci făţarnici şi aş vrea de la ei să recunoască faptul că nu sunt capabili de mai mult.