Peste 40% din şcolile din Vrancea nu au autorizaţie de securitate la incendiu
0Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U. Vrancea a desfăşurat activităţi de verificare şi îndrumare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ.
La nivelul judeţului Vrancea, figurează 516 clădiri cu destinaţia de învăţământ dintre care 170 deţin autorizaţie de securitate la incendiu, 273 dintre acestea nu fac obiectul autorizării şi 73 funcţionează, până în prezent, fără autorizaţia de securitate la incendiu.
Premergător începerii noului an şcolar 2021-2022, toate liceele şi colegiile din judeţul Vrancea au fost verificate din punct de vedere al securităţii la incendiu, precum şi unităţile de învăţământ din 32 de localităţi.
De asemenea, în cadrul a două întruniri ce s-au desfăşurat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, personalul instituţiilor de învăţământ, a fost instruit cu privire la regulile şi măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă.
"Cu această ocazie, menţionăm faptul că deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu exclude riscul producerii unui incendiu, aşa cum nici lipsa acestui document administrativ nu maximizează acest risc.
Avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu se eliberează pentru construcţii noi sau pentru dezvoltarea (extinderea), modernizarea ori pentru schimbarea destinaţiei celor existente (art. 30, alin. 1 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare).
Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării/autorizării privind securitatea la incendiu se stabilesc în funcţie de categoria de importanţă, regimul de înălţime, destinaţie, suprafeţe construite desfăşurate, număr de utilizatori, etc. Precizăm că unităţile de învăţământ nu intră sub incidenţa H.G. nr. 915/2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcţionarii ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, în sensul în care nu poate fi dispusă măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu", potrivit ISU Vrancea.
Vă mai recomandăm:
Şcolile - şantier unde vor învăţa elevii constănţeni. Primar: „Investim în viitorul copiilor noştri”