Peste 25.000 de vrânceni ar putea beneficia de gaze naturale în următorii trei ani. Care este stadiul proiectului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţia conductei este programată ar putea începe anul viitor
Construcţia conductei este programată ar putea începe anul viitor

Proiectul realizării conductei de transport gaze naturale pe direcţia Ghergheasa – Focşani a fost declarat proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.

Proiectul realizării conductei de transport gaze naturale pe direcţia Ghergheasa – Focşani, care va traversa 9 localităţi din Vrancea, este în linie dreaptă, estimându-se că până la finalul anului se va începe construcţia efectivă a investiţiei.

În prezent, în zona de centru şi sud a judeţului Vrancea nu există conducte de alimentare cu gaze naturale, ceea ce face ca acest obiectiv să fie esenţial pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a locuitorilor.

Investiţia, în valoare de 20 de milioane de euro, este realizată de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” SA şi vizează alimentarea cu gaze naturale a 25 500 consumatori casnici, 535 instituţii publice, respectiv şcoli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale şi peste 850 de agenţi economici din judeţele Vrancea şi Buzău. Vorbim de comunele Obrejiţa, Silhea, Tîmboieşti, Dumbrăveni, Gugeşti, Slobozia Ciorăşti, Milcovul, municipiul Focşani şi oraşul Odobeşti. 

"Prin realizarea Conductei de transport gaze naturale pe direcţia Ghergheasa – Focşani se creează premisa asigurării alimentării cu gaze a zonei de consum Focşani şi Mărăşeşti, din 2 direcţii. Conducta de transport gaze naturale pe direcţia Ghergheasa – Focşani are o lungime de 68 km şi o capacitate de transport de 300 milioane mc/an”, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma.

FOTO: Traseul conductei de gaze naturale

conducta gaz


Până în prezent, Studiul de Fezabilitate este finalizat, au fost obţinute Certificatele de Urbanism, s-a obţinut Acordul de mediu şi în prezent este în curs de elaborare Proiectul Tehnic şi se derulează activităţi specifice pentru identificarea proprietarilor de terenuri afectaţi de realizarea conductei.

Transgaz estimează că termenul pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire este decembrie 2022, astfel încât procedura de achiziţie publică pentru execuţie lucrări să aibă loc în perioada martie 2023 – septembrie 2023, construcţia efectivă a conductei să se realizeze în 2024-2025, iar punere în funcţiune în anul 2025.  

De menţionat că proiectul „Conductă de transport gaze naturale pe direcţia Ghergheasa – Focşani” a fost declarat proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.

Vă mai recomandăm:

Certificatul de urbanism pentru conducta de transport gaze naturale Ghergheasa – Focşani, semnat la Consiliul Judeţean

Racordarea la gaze va fi de-acum înainte gratuită. Şi nu prea. Milioane de români vor suporta gratuitatea pentru câţiva

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite