Oraşul care dă măşti şi dezinfectanţi pentru bătrânii săraci. Câţi bani alocă administraţia locală pentru achiziţie
0
Măştile pentru persoanele vulnerabile ar fi trebuit să fie achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, dar procedura de licitaţie a fost contestată.
Consilierii locali focşăneni au aprobat joi, 20 august, alocarea din bugetul local al municipiului a sumei de 90.000 de lei pentru achiziţionarea de pachete cu măşti şi dezinfectanţi pentru categoriile vulnerabile.
Sprijinul se acordă persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, cu venituri de până la 1.000 de lei/lună şi constă în dăruirea unui pachet de maximum 90 de lei de persoană care să conţină produse de protecţie sanitară, precum 50 măşti de protecţie, un flacon de dezinfectant pentru mâini, o sticlă de alcool sanitar şi un bidon de săpun lichid.
Direcţia de Asistenţă Socială Focşani, instituţie în subordinea Primăriei Focşani, a comunicat faptul că are în evidenţă aproximativ 1.000 de persoane de peste 65 de ani, cu venituri lunare sub 1.000 de lei/lună.
Tot instituţia va stabili lista cu persoanele aflate în nevoie socială, va efectua achiziţia produselor de protecţie sanitară şi va asigura înmânarea pachetelor la domiciliul persoanelor în cauză.
“Scopul principal al intervenţiei Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani este acela de a proteja acest segment de persoane vulnerabile. Dacă pentru o parte din populaţie achiziţionarea de măşti de protecţie facială, a căror purtare este obligatorie, este posibilă din bugetul propriu, pentru categoriile vulnerabile acest lucru este imposibil de realizat. Neluarea unor măsuri urgente cu caracter excepţional pentru limitarea infectării cu COVID-19 în rândul populaţiei vulnerabile ar avea un impact deosebit de grav asupra sănătăţii persoanelor”, motivează şefa Direcţie de Asistenţă Socială Focşani achiziţia acestor pachete sociale.
De menţionat că încă de acum două luni Ministerul Sănătăţii a lansat procedura de achiziţie prin negociere directă, la nivelul întregii ţări, a peste 90 de milioane de măşti pentru persoanele vulnerabile, la un preţ total estimat de cel puţin 151 de milioane de lei.
Procedura de licitaţia a fost contestată, astfel că măştile care ar fi trebuit să ajungă deja la persoanele vulnerabile vor mai întârzia.
Conform Ordonanţei de Urgenţă adoptată de Guvern în 21 mai, fiecare persoană din categoriile considerate vulnerabile va primi 50 de măşti pentru o perioadă de două luni.
Vă mai recomandăm:
Masca de protecţie, accesoriu obligatoriu şi la Focşani. Ce sancţiuni au prevăzut autorităţile