Milionarul focşănean Liviu Jîtea, sărbători în libertate după nouă luni de arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Jîtea este din nou liber
Liviu Jîtea este din nou liber

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au admis ieri după amiază recursul declarat de acesta, prin care s-a menţinut starea de arest.

Începând de ieri după-amiază, omul de afaceri focşănean Liviu Jîtea a fost eliberat, după aproape nouă luni în care a stat în arest în dosarul contrabandei cu alcool.

Era practic singurul membru al reţelei aflat în arest, după ce instanţa a decis ca ceilalţi membri ai reţelei să fie judecaţi în stare de libertate.

„Admite recursul declarat de inculpatul Jîtea Mircea Liviu împotriva încheierii din data de 27.11.2013, pronunţată de Tribunalul Galaţi (...). Casează în parte încheierea recurată, iar în rejudecare: (...) înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Jîtea Mircea Liviu, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara (România). Dispune punerea în libertate a inculpatului Jîtea Mircea Liviu, dacă acesta nu este arestat în altă cauză. Desemnează ca şi organ de supraveghere a inculpatului secţia de poliţie în circumscripţia căreia îşi are domiciliul, care va întocmi un program de supraveghere. Organul de supraveghere desemnat va verifica periodic respectarea obligaţiilor de către inculpatul Jîtea Mircea Liviu, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, va sesiza de îndată Tribunalul Galaţi“, se arată în setinţa judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi. 

În urmă cu trei luni, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 19 inculpaţi şi a unei societăţi comerciale, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni în materia comerţului ilegal cu alcool.

Omul de afaceri Liviu Jîtea şi alţi 18 colaboratori ai săi sunt învinuiţi că au constituit un grup infracţional organizat,   în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale din producerea unor mari cantităţi de alcool şi comercializarea acestora prin eludarea dispoziţiilor fiscale privind producerea, deţinerea şi marcajul produselor accizabile.

Astfel, în rechizitoriu se reţine că, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, membrii grupării au procedat la amplasarea unor instalaţii neautorizate înaintea contoarelor unei linii tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat şi au  extras în această modalitate cantităţi de alcool necontorizate, de peste 1.443.000 de litri, fără înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool produse ilegal.

„Membrii grupării sunt suspectaţi că, prin disimularea provenienţei cantităţii de 1.443.000 litri de alcool, produsă în mod  ilegal,  au obţinut şi utilizat în interes propriu suma de peste 13.600.000 lei. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este   estimat la suma de peste 58.400.000 lei,  reprezentând accize, taxe şi impozite”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

S-a mai reţinut în actul de sesizare că membrii grupării au săvârşit infracţiunea de furt calificat, constând în aceea că, prin blocarea funcţionării echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale  au sustras, în mod repetat, gaz metan în valoare de 2.700.000 lei, acesta fiind utilizat pentru funcţionarea instalaţiei ilegale de producţie alcool.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au înaintat dosarul magistraţilor de la Tribunalului Galaţi.
 

Mai puteţi citi:

FOTO Cum a vândut „la negru” Liviu Jîtea 1,4 milioane de litri de alcool, menţionând acest lucru în documentele contabile paralele

Cum funcţiona reţeaua traficului cu alcool controlată de gruparea Jitea

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite