Lumină de la turbină. Un focşănean şi-a construit singur un sistem care-l scuteşte de plata facturii pentru energia electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turbina eoliană şi panoul fotovoltaic, sursele cu care Corneliu Ţopană îşi asigură energia electrică şi confortul termic FOTO: Ştefan Borcea
Turbina eoliană şi panoul fotovoltaic, sursele cu care Corneliu Ţopană îşi asigură energia electrică şi confortul termic FOTO: Ştefan Borcea

Inginerul Corneliu Ţopană a construit o turbină eoliană, pe picior telescopic, care produce energie la 220 volţi.  Astfel, îşi produce energia de care are nevoie în gospădărie şi nu mai plăteşte facturi. „Adevărul“ vă spune povestea lui.

Focşăneanul Corneliu Ţopană, în vârstă de 57 de ani, inginer în tehnologia construcţiilor de maşini, specialist în tehnologii neconvenţionale de energie, şi-a construit la locuinţa sa din cartierul Mîndreşti o turbină eoliană, cu ajutorul căreia produce energia electrică necesară familiei sale.

Acum mai mulţi ani a dezvoltat o pasiune pentru noile tehnologii în producerea energiei neconvenţionale, încropindu-şi o afacere în acest sens.

Bărbatul spune că turbina eoliană, care a suferit îmbunătăţiri tot timpul, a venit nu dintr-un moft, ci dintr-o necesitate, în condiţiile în care cartierul în care locuieşte se confruntă cu întreruperi frecvente ale curentului electric.

FOTO: Corneliu Ţopană controlează energia care se înmagazinează în baterii cu ajutorul unui panou de comandă

turbina eoliana

Turbina eoliană a fost montată pe un stâlp telescopic de 18 metri înălţime, astfel încât să „capteze” cât mai mult vânt posibil.

ŞI ENERGIE ELECTRICĂ, ŞI CĂLDURĂ

turbina eoliana

„Am încercat să fac un model de turbină eoliană care să fie accesibil, pentru că ce am găsit pe piaţă era scump. Am construit cu forţe proprii o centrală eoliană care să-mi asigure necesarul de energie. Turbina are puterea de 10 KW/h şi dă curent electric la tensiunea de 220 volţi. Am aproape o lună de când consum doar curentul electric dat de vânt, fără să apelez la energia din sistemul naţional. Adică nu mai plătesc factură la Electrica”, ne spune inginerul Corneliu Ţopană.

Investiţia l-a costat în jur de 2000 de euro, dar merită toţi banii, pentru că surplusul de energie pe care-l obţine îl foloseşte pentru încălzirea locuinţei.

Pe acoperişul casei şi-a montat un panou fotovoltaic care se roteşte după soare, astfel că în zilele în care nu bate vântul soarele este cel care-i asigură confortul în casă.

Totul este controlat de la sol, printr-un tablou de comandă care-i indică în fiecare moment energia înmagazinată de turbină. Aceasta este stocată într-un ansamblu de baterii care sunt permanent încărcate, fie de la vânt, fie de la soare.

Şi alţi români care au dorit să devină independenţi din punct de vedere energetic au apelat la ajutorul lui Corneliu Ţopană.

FOTO: Acumulatorii sunt încărcaţi permanent de la vânt şi soare

turbina eoliana

Astfel, în comuna Garoafa, într-o casă situată pe E85 acesta a realizat un sistem hibrid format din turbină eoliană şi sistem fotovoltaic, care asigură alimentarea cu energie electrică a unei firme de distribuţie autoturisme.

De asemenea, în portofoliul său se află şi alte numeroase lucrări în obţinerea energiilor neconvenţionale, derulate în mai multe judeţe din ţară.

În viitor, Corneliu Ţopană îşi doreşte să investească în achiziţionarea unor invertoare, astfel încât cu ajutorul vântului şi soarelui să obţină curent trifazic.

turbina eoliana

Vă mai recomandăm:

Eoliana viitorului: olandezii au inventat o turbină SF, fără pale, care produce energie din mişcarea picăturilor de apă printr-un câmp electric

Olandezii au inventat o turbină eoliană care numai a turbină nu arată: fără pale şi cu un design futurist, aceasta foloseşte pentru generarea de energie curgerea stropilor de apă electrizaţi printr-un câmp electric.

Energie neconvenţională pentru staţiunea Bălţăteşti şi patru centre de protecţie a copilului

Consiliul Judeţean vrea să contracteze o finanţare nerambursabilă de 4 milioane de lei pentru înlocuirea sistemelor clasice de încălzire

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite