Intervenții dificile în Vrancea și Galați din cauza zăpezii: bolnavi luați cu șenilatele și ambulanță blocată în nămeți

0
Publicat:

Viscolul și ninsorile abundente au pus la încercare, miercuri, echipajele de intervenție din Vrancea și Galați, unde mai multe persoane cu probleme medicale au avut nevoie de ajutor în zone complet izolate, iar o ambulanță a Serviciului Județean Galați a rămas blocată în nămeți.

Pacient luat cu șenilata. FOTO captură video ISU  Vrancea
Pacient luat cu șenilata. FOTO captură video ISU Vrancea

În județul Vrancea, pompierii au fost solicitați în repetate rânduri să intervină cu autospeciale de primă intervenție și vehicule șenilate, singurele capabile să înainteze prin troienele formate în ultimele ore.

Prima misiune a avut loc în cartierul Mândrești din Focșani, unde o femeie de 47 de ani, cu probleme medicale, nu putea fi preluată de ambulanță din cauza drumului blocat. Echipajele ISU au ajuns la domiciliul acesteia cu o șenilată, au transportat-o în siguranță și au predat-o personalului medical al SAJ Vrancea.

O intervenție similară a avut loc în comuna Măicănești, satul Stupina, unde o femeie de 50 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale urgente. Două echipaje – unul SMURD și unul cu șenilată – au reușit să ajungă la pacientă în ciuda condițiilor dificile.

„La fața locului au acționat un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului Focșani, precum și un echipaj cu autospecială de primă intervenție și comandă și o șenilată din cadrul ISU Galați, dislocat la ordinul IGSU în sprijinul colegilor vrânceni. Intervenția a fost una dificilă, însă colegii noștri au depus toate eforturile pentru a ajunge în cel mai scurt timp la pacientă, în vederea acordării asistenței medicale și transportul ulterior la spital. Profesionalismul, coordonarea eficientă și determinarea pompierilor demonstrează, încă o dată, că fiecare misiune este tratată cu maximă responsabilitate. Aceștia sunt permanent la datorie și pun viața semenilor pe primul loc!”, a transmis ISU Vrancea

Tot miercuri, pompierii din Focșani au fost mobilizați în localitatea Dumitrești pentru evacuarea preventivă a unei persoane dependente de oxigen. Drumul fusese blocat ore întregi de viscol, iar autoritățile au decis să acționeze înainte ca situația să devină critică.

Ambulanță blocată în nămeți în Galați

Probleme au fost și în județul Galați, unde o autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean, aflată în misiune fără pacient, a rămas înzăpezită pe DJ 254C, între localitățile Adam și intersecția cu DN 24D. ISU Galați a anunțat că un utilaj al Drumurilor Județene a fost trimis pentru deblocarea ambulanței, potrivit Agerpres.

Situația rutieră rămâne dificilă în întreg județul. Conform raportului operativ de la ora 21:00, circulația este restricționată pe nu mai puțin de 14 segmente de drumuri județene, printre care DJ 242D, DJ 253, DJ 255, DJ 252H, DJ 243A și DJ 252, zone unde viscolul a redus vizibilitatea și a format troiene de zăpadă.

Autoritățile rămân în alertă

Echipajele ISU din ambele județe au anunțat că rămân mobilizate, având în vedere că fenomenele meteo severe continuă să afecteze accesul către mai multe localități. Intervențiile cu șenilate, utilaje de deszăpezire și autospeciale de primă intervenție sunt în desfășurare, iar autoritățile recomandă populației să evite deplasările neesențiale.

La nivel național, peste 18.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt, miercuri seară, în teren, alături de oameni, acolo unde vremea a adus provocări și îngrijorare.

„Prin fiecare intervenție, oferă sprijin, siguranță și speranță celor aflați în nevoieMultumim tuturor colegilor care au fost și sunt la datorie, zi și noapte, pentru protejarea comunității”, a transmis DSU.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite