Câți bani va primi Primăria Generală din impozitul pe venit. Noua formulă de calcul inclusă în proiectul de buget pe 2026
0Primăria Generală ar putea încasa în 2026 cu până la 1,6 miliarde de lei mai mult decât în anul precedent, potrivit calculelor „Adevărul" realizate pe baza formulei din proiectul Legii bugetului de stat. Cu toate acestea, surse liberale au confirmat că negocierile în Coaliție continuă, iar varianta actuală a bugetului ar putea fi modificată prin adoptarea unor amendamente în Parlament.

Proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026 prevede o derogare explicită de la Legea finanțelor publice locale (nr. 273/2006) și instituie un mecanism în trei trepte de distribuire a impozitului pe venit colectat la nivelul Municipiului București.
Prima treaptă: 14% din totalul impozitului pe venit se varsă separat, într-un cont la dispoziția Consiliului General al Municipiului București (CGMB), destinat serviciilor publice generale, cofinanțării proiectelor de infrastructură și programelor de dezvoltare locală.
A doua treaptă: din cei 86% rămași, 44% revin bugetului local al PMB, iar 56% merg către județul Ilfov și sectoarele Capitalei.
A treia treaptă: din acea cotă de 56%, județul Ilfov primește 1,5% pentru cheltuieli de dezvoltare, iar restul se redistribuie celor șase sectoare proporțional cu numărul de locuitori stabilit la Recensământul din 2021.
În 2025, cele șase sectoare au primit împreună o alocare mai mare decât Primăria Generală: 5,344 miliarde de lei, comparativ cu 4,588 miliarde de lei. Potrivit estimărilor noastre, Primăria Municipiului București ar urma să aibă anul acesta alocări similare cu cele de anul trecut, însă ar putea beneficia de bani în plus din fondul de 1,6 miliarde de lei aflat la dispoziția Consiliului General.

Elena Calistru: „Nu sunt neapărat bani în plus”
Elena Calistru, președinta organizației Funky Citizens, atrage atenția că noua formulă nu reflectă nici rezultatul referendumului local validat de bucureșteni și nici litera Legii finanțelor publice locale.
„Nu sunt neapărat bani în plus. Asta este parte din problemă. Dacă ne uităm la cum arată Legea bugetului de stat, nu există o traducere, să spunem, a rezultatului referendumului din București, care spunea un pic altceva. Și anume că aceste cote din impozitul pe venit ar trebui să se ducă la CGMB, adică la nivelul Bucureștiului, la Primăria Generală, iar de acolo să fie împărțite mai departe prin hotărâre a Consiliului General. Consiliul General va funcționa într-adevăr cu acei bani, dar 14% din total este foarte puțin.", explică ea.
Tensiuni la vârful Coaliției. Replici tăioase între Ciprian Ciucu și Kelemen Hunor: „Dacă nu dați banii, din București cade Guvernul”Elena Calistru subliniază că cei 14% alocați fondului CGMB sunt, în termeni absoluți, puțin.
„Consiliul General va funcționa într-adevăr cu acei bani, dar 14% din total este foarte puțin." Iar suma nu vine automat, depinde de încasările lunare. Primarul a spus deja că în lunile ianuarie și februarie au ajuns foarte puțini bani, tocmai pentru că încasările au fost mult mai mici. Iar administrația depinde foarte mult de acest flux", a explicat președinta Funky Citizens.
Pe lângă impozitul pe venit, Primăria Generală se confruntă cu constrângeri structurale pe care nicio formulă procentuală nu le rezolvă.
„Subvențiile reprezintă o bună parte din bugetul Bucureștiului. Mă refer aici la subvenția la încălzire și la STB, care acoperă o bună parte și cu care nu prea poți să te joci de la un an la altul. Nu este ca și cum ai putea să o ajustezi foarte ușor", spune Calistru.
La acestea se adaugă o problemă structurală mai veche: tăierea impozitului pe venit din 2017-2018, când cota a scăzut de la 16% la 10% fără nicio compensare.
„Dacă vă aduceți aminte, atunci impozitul pe venit a fost scăzut de la 16% la 10% și nu a existat o compensare. Pentru o primărie cum este Primăria Generală, acea diferență este foarte mare. Dacă vă uitați în trecut, o să vedeți că inclusiv doamna Firea, care era în același partid la vremea respectivă, a criticat acea modificare", a subliniat Elena Calistru.
Avertismentul primarului general
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a lansat vineri un apel urgent către partidele din coaliția de guvernare să adopte săptămâna viitoare bugetul de stat în forma propusă de Executiv. Într-o conferință de presă la sediul PMB, edilul a avertizat că fără această decizie, Primăria Capitalei riscă să intre în incapacitate de plată chiar din luna aprilie.
„În luna aprilie avem un vârf de plată de 150 de milioane, care se adaugă la ceea ce oricum trebuie să plătim lunar, care sunt bani din obligațiuni emise în urmă cu 20 ani, care au fost rostogolite an de an. Și nu mai putem să le rostogolim, pentru că nu permite legea. Atrag atenția Guvernului, atrag atenția Parlamentului, într-un mod cât se poate de serios, că în luna aprilie, dacă reușim să evităm incapacitatea de plată în luna martie, în luna aprilie, dacă nu vom fi avut bugetul național, să mai crească puțin cotele, Primăria Capitalei va fi în incapacitate de plată", a declarat Ciprian Ciucu.
Nicușor Dan: „Nu semnez legea bugetului național care ignoră referendumul”
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un inverviu acordat în luna decembrie, că nu va promulga legea bugetului de stat pentru anul 2026 dacă ignoră referendumul local.
„Parlamentul trebuie să fie pro-activ și să schimbe partea de taxe locale, și una care ține de legea bugetului național – împărțirea între Primăria Capitalei și primăriile de sector. Eu nu o să semnez legea bugetului național care ignoră referendumul”, a spus Nicușor Dan la un interviu Epoch Times.























































