GALERIE-FOTO: Bălării în loc de apă în ştrandul public al Focşaniului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul Consiliului Judeţean, care a lăsat în paragină ştrandul public, zace la naftalină de aproape opt ani.

De opt ani, singurul ştrand public din Focşani, aflat în Cartierul Sud, stă închis, deşi în toată această perioadă ar fi putut aduce venituri frumoase bugetului Consiliului Judeţean Vrancea, care îl are în întreţinere.

Ba mai mult decât atât, Consiliul Judeţean consumă bani de la bugetul judeţului pentru paza acestui obiectiv pe care îl ţine sub lacăt, nefiindu-ne permis să fotografiem în incinta terenului unde se află bazinul.

image

CLICK aici pentru imagini

Abandonat şi neîntreţinut, bazinul de la ştrand s-a deteriorat, s-a fisurat şi a fost năpădit de buruieni, vrâncenii fiind nevoiţi să apeleze în timpul zilelor călduroase, cum sunt acestea de acum, la piscinele private, unde biletul de intrare costă în medie 30 de lei de persoană.

Alţii merg să se răcorească la bălţile neautorizate de Direcţia de Sănătate Publică.

Consiliul judeţean Vrancea are un proiect privind construirea unui bazin de polo acolo, dar şi acesta bate pasul pe loc din lipsă de finanţare.

Asta în ciuda faptul că s-au cheltuit peste 50.000 de lei până acum pentru documentaţie.

Potrivit şefului Direcţiei de Dezvoltare, terenul a fost transferat în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii.

„Indicatorii tehnico - economici au fost aprobaţi în şedinţă de Guvern însă am înţeles, nu ştiu din ce motiv, că bazinul din Focşani a ieşit de la finanţare. După ce vom primi un răspuns, vom lua o decizie", a precizat directorul Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Iulian Matache.

Localnicii dornici să meargă la sfârşit de săptămână să se răcorească, sunt revoltaţi de lipsa unui bazin public, Focşaniul fiind unicat în ţară.

„Eu practic înotul de ani buni şi merg în judeţul Bacău sau la Buzău, pentru că aici în judeţ nu am unde. Piscinele din oraş private sunt scumpe, trebuie să faci consumaţie acolo şi nu sunt atât de spaţioase cum era ştrandul de la Sud, pentru a putea înota în voie", spune focşăneanul Mircea Voicu.

„Nu avem nici un loc de distracţie pentru tineri în oraşul acesta, nimic. Am mai fost şi noi prin alte părţi, acolo oamenii evoluează, dar în Focşani autorităţile locale sunt încremenite.  Poate unii oamnei nu-şi permit să meargă vara la mare. Îmi aduc aminte în urmă cu 10 ani că ştrandul de la Sud era plin de oameni. Ar trebui să le fie ruşine unora că mai au curaj să cerşească votul de la noi", spune şi Lavinia Creţu.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite