FOTO VIDEO Oraşul Focşani, paralizat de zăpadă. Primăria a intervenit doar pe bulevardele principale
0În afara bulevardelor principale, unde se circulă cât de cât, pe restul arterelor din oraş autorităţile nu au intervenit pentru a degaja zăpada de pe carosabil.
Zăpada care a căzut în ultimele 24 de ore în Focşani a blocat pur şi simplu străzile din oraş.
Echipele de deszăpezire ale primăriei Focşani puteau fi văzute acţionând astăzi doar pe arterele principale, iar muncitorii de la spaţii verzi, care în mod normal ar fi trebuit să fie văzuţi pe străzi să înlăture zăpada cu lopeţile lipseau cu desăvârşire.
Singurii care făceau acest lucru conştiincioşi erau proprietarii spaţiilor comerciale, care au ieşit să înlăture zăpada din faţa magazinelor. În acest condiţii, oamenii cu greu şi-au putut face cărare către centrele comerciale, la cumpărături.
Cu lopata în mână, consilierul judeţean Nicu Mazere, patronul Halei Moldovei, a reuşit să închirieze un utilaj pentru a degaja zăpada de pe strada care merge la piaţă.
„Nu am luat legătura cu autorităţile, în schimb iniţiativa este personală, cu oamenii noştri şi este în scop de întrajutorare pentru cetăţenii municipiului Focşani, pe care îi sprijinim să vină la cumpărături”, ne-a declarat Nicu Mazere. Pe bulevardele principale, circulaţia autovehiculelor se derula anevoios.