FOTO Doi plutonieri de jandarmerie au devenit sublocotenenţi în urma concursului de promovare în post
0Luni, într-un cadru festiv, a avut loc ceremonia de trecerea în corpul ofiţerilor a două cadre militrare care au promovat concursul organizat în luna august la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea.
Două cadre militare care au deţinut gradul de plutonier au trecut în corpul ofiţerilor şi vor avea gradul de sublocotenent.
Noile grade le-au fost înmânate de către inspectorul şef. Astfel în conformitate cu Ordinul Ministrului Afacerilor Interne începând cu data de 1 noiembrie, sublocotenentul Norocea Ionuţ îşi va desfăşura activitatea în cadrul Serviciului Management Operaţional, iar sublocotenentul Ciocan Ovidiu îşi va desfăşura activitatea în cadrul Serviciului Resurse Umane.
"Această activitate reprezintă un prilej de bucurie şi de recunoaştere a meritelor celor doi colegi, care pe parcursul anilor, şi-au îndeplinit în condiţii exemplare atribuţiile prevăzute de funcţiile pe care le-au deţinut precum şi a efortului de care au dat dovadă pentru asimilarea tuturor cunoştinţelor necesare executării noilor sarcini. Această trecere aduce o creştere a responsabilităţii precum şi un nivel mai ridicat al standardelor pentru îndeplinirea misiunilor specifice.Cu acestă acazie comanda inspectoratului precum şi colegii le urează multă sănătate, putere de muncă şi o acomodare cât mai uşoară la noile sarcini de serviciu", potrivit Jandarmeriei Vrancea.


