Evreii din Focşani se roagă pentru Ariel Sharon. "Buldozerul" era pentru pace!
0Aceştia se vor întâlni duminică, la sediul Comunităţii Evreieşti din Focşani, pentru a aprinde o lumânare în memoria fostului prim ministru evreu.
Reprezentanţii Comunităţii Evreieşti din Vrancea regretă trecerea în nefiinţa a fostului premier al statului Israel, Ariel Sharon şi vor organiza mâine, la sinagoga din Focşani, o rugăciune în memoria sa.
„Suntem alături de familia lui Ariel Sharon, în aceste momente de grea cumpănă, deşi ştiam de mulţi ani că viaţa sa atârnă de un fir de păr. Noi sperăm că lucrurile vor merge spre pace, pentru că aşa a vrut şi Ariel Sharon, chiar dacă i se spunea buldozerul. Ne vom întâlni mâine, la comunitate şi vom aprinde o lumânare în memoria sa. Păcat, era un om de mare valorare”, ne-a declarat Mircea Rond, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Vrancea.
Potrivit lui Mircea Rond, care a locuit o perioada de timp la Braşov, a avut ocazia de a cunoaşte istoria lui Ariel Sharon, fiind impresionat de faptul că fostul premier izraelian a fost căsătorit cu două surori născute în România, chiar la Braşov.
În Vrancea, comunitatea evreiască are 70 de membri, din care doar 25 sunt evrei, restul provenind din familii mixte.
Ariel Sharon a murit astăzi, 11 ianuarie, după ce în urmă cu opt ani a suferit un atac cerebral în urma căruia a intrat în comă. Considerat un erou al războaielor arabo-israeliene, care a condus Israelul din postura de premier între 2001 şi 2006, Ariel Sharon a fost însurat cu două românce şi a vizitat România în timpul regimului Ceauşescu.
Mai puteţi citi:
VIDEO Ariel Sharon a murit. Cele mai importante momente din viaţa controversatului premier israelian