Elevii odobeşteni, invitaţi la o întâlnire cu scriitorul Florinel Agafiţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa de Cultură “Constantin C. Giurescu” din Odobeşti organizează miercuri, 24 septembrie, ora 11, în foaierul Bibliotecii Publice „Ana Georgescu” din localitate, o întâlnire cu scriitorul Florinel Agafiţei.

Evenimentul face parte din proiectul „Să ne cunoaştem scriitorii!” şi are ca obiective o mai bună cunoaştere a scriitorilor vrânceni la ei acasă, promovarea operei acestora şi apropierea dintre scriitori şi cititori.

Doctor în istoria religiilor, prozator distins cu premii la cele mai importante concursuri naţionale, deschizător de drumuri în presa vrânceană după 1989, autorul primei lucrări despre indianiştii din spaţiul românesc, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Florinel Agafiţei este unul dintre intelectualii de marcă din Vrancea.

Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Liceele Teoretic şi Tehnologic din localitate.

Mai puteţi citi:

Florinel Agafiţei este un perseverent indianist

Şi-a dorit de mic să devină scriitor, dar marea sa pasiune este legată de India, civilizaţie pe care a avut privilegiul să o cunoască la ea acasă. Profesorul de istorie şi filozofie Florinel Agafiţei este singurul vrâncean aplecat către studiul limbii, culturii şi civilizaţiei indiene şi, totodată, deţinătorul unei impresionante biblioteci de indianistică, cu cărţi unicat în ţară.

Florinel Agafiţei îşi lansează cartea „Curierul”

Nuvela „Curierul" a obţinut premiul I la Concursul Naţional de Literatură "Agatha Grigorescu Bacovia" şi vine în continuarea preocupărilor autorului privind cercetarea în domeniul indianisticii.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite