Edilul-șef din Mărășești are interzis de la procurori în primărie. Orașul nu are nici viceprimar

0
Publicat:

Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești din Vrancea, este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni, iar procurorii au decis să-i suspende dreptul de a-și exercita funcția.

Valerică Chitic este primarul orașului Mărășești FOTO: Ștefan Borcea
Valerică Chitic este primarul orașului Mărășești FOTO: Ștefan Borcea

Confruntat cu mari probleme penale, după două dosare de corupție deschide în iunie și august, în primul instanța instituind și măsura controlului judeciar pentru 60 de zile, edilul din Mărășești, Valerică Chitic, are „interzis“ în primărie.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au decis să-i suspende lui Chitic dreptul de a-și exercita atribuțiile de primar, lucru care are legătură cu acuzațiile care i se aduc.

Este vorba despre comiterea infracțiunilor de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, instigare la abuz în serviciu, delapidare, instigare la fals intelectual, instigare la folosirea, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, constituirea unui grup infracțional organizat.

Pentru administrația din Mărășești, situația este cu atât mai complicată cu cât orașul nu are nici viceprimar. Pe 28 iulie, consilierii locali au luat act de încetarea mandatului consilierului Cătălin Arghire, care a îndeplinit și funcția de viceprimar la Mărășești, fiind coleg de partid în PSD cu primarul.

Prin urmare, Consiliul Local ar urma să se întrunească și să decidă cine va conduce primăria pe perioada cât edilul are interdicție.

Chitic, probleme grave cu legea

Valerică Chitic a mai fost în luna iunie subiectul unui dosar penal. El a fost reţinut pe 22 iunie, pentru fapte care ar fi fost comise în cursul anilor 2021 şi 2022. Edilul ar fi folosit firma unde soţia sa figura ca administrator pentru acest program. „În loc de masă caldă, primarul dădea în şcoală un sandwich cu şuncă, ceva banal, iar el era beneficiarul resurselor financiare”, spun surse din anchetă.

O altă acuză adusă primarului este că a folosit atât forţa fizică din primărie, cât şi fondurile oraşului, pentru renovarea restaurantului pe care îl deţine în centrul oraşului.

Valerică Chitic a fost reținut în iunie pentru șapte infracțiuni FOTO: Ștefan Borcea
Valerică Chitic a fost reținut în iunie pentru șapte infracțiuni FOTO: Ștefan Borcea

În august, primarul a fost vizat de alt dosar, luare de mită, delapidare şi furt de curent electric. Anchetatorii spun că Valerică Chitic ar fi cerut mită mai mulţi miei unui cioban care avea păşune pe terenul primăriei, ameninţându-l că în caz contrar îl va lăsa fără pământ.

În ce priveşte furtul de curent electric, procurorii au aflat că Valerică Chitic deţinea un garaj lângă sala de sport a oraşului, administrată de primărie, garaj alimentat de la reţeaua electrică a sălii de sport. Anchetatorii spun că primarul alimenta noaptea, cu curent, maşina electrică pe care o avea în garaj. 

Edilul nu este la prima abatere de la legea penală. În 2019, primarul social-democrat a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru conflict de interese, cu amânarea executării pedepsei, ceea ce i-a permis să candideze şi să câştige un nou mandat în anul 2020. 

Tot el mai are un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la furt calificat. Edilul şi câţiva angajaţi ai primăriei sunt învinuiţi că ar fi vândut la fier vechi mai multe bunuri ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite