Cum se făcea controlul medical al prostituatelor acum mai bine de un secol şi ce condiţii trebuia să îndeplinească o casă pentru a putea deveni bordel

Prostituată din Focşani de la începutul secolului XX

Prostituatele de la anul 1900 din Focşani erau obligatoriu vizitate medical de câte două ori pe săptămână, iar toate constatările medicilor se notau în condica de sănătate.

Acum mai bine de un secol, prostituţia era un fenomen tratat cu mare atenţie de autorităţi, mai ale că reprezenta şi o sursă de venit pentru bugetul oricărei localităţi. Din această cauză, pentru controlul fenomenului s-au elaborat norma şi regulamente.

La Focşani, încă de la 1897, Consiliul Comunal Focşani a dispus ca viaţa prostituatelor din oraş să fie una strictă, prin controale medicale permanente.

Damele de companie din acea perioadă erau înscrise de secretarul serviciului sanitar într-un registru special, nu înainte de a li se explica acestora consecinţele înregistrării. Adică, li se recomanda să-şi caute o ocupaţie onestă.

Controlate medical de două ori pe săptămână

„Fetiţele” erau obligatoriu vizitate medical de câte două ori pe săptămână, iar toate constatările se notau în condica de sănătate. Când prostituatele alegeau să meargă singure la dispensar, vizitele la doctor erau gratuite. Condicuţele se eliberau gratuit celor care veneau la dispensar, iar pentru femeile vizitate de medic la domiciliu plata era de patru lei.

„Sub nicio formă, nu erau înscrise în registru minorele, iar fetele bolnave erau trimise la spital, fiind înscrise după vindecare. De asemenea, casele de prostituţie erau înscrise de primar într-un registru special. Primarul accepta deschiderea unei astfel de case numai dacă locuinţa era curată, luminoasă, destul de spaţioasă, mobilată corespunzător, cu rufele, aparatele şi uneltele indispensabile pentru menţinerea ordinei. Respectiva casă, inclusiv curtea, erau cu desăvârşire separate de casele şi curţile vecine şi nu se interzicea categoric deschiderea în vecinătatea bisericilor, a şcolilor, a internatelor şcolare, a grădinilor publice, teatrelor, cazărmilor sau în interiorul hotelurilor, birturilor, cârciumilor, berăriilor, cafenelelor, grădinilor, teatrelor şi restaurantelor”, ne precizează istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Dacă prostituatelor nu le convenea regimul din casa unde munceau, erau libere să plece unde doreau. La plecare, avutul lor nu putea fi sechestrat de către patroana casei, iar din banii câştigaţi de o prostituată  patroana putea opri cel mult două treimi pentru plata  locuinţei, încălzire, mâncare, serviciu şi spălatul rufelor.

„Perdelele ferestrelor erau lăsate tot timpul în jos, iar în prejma caselor nu exista instalată nicio reclamă care să anunţe despre cele ce se întâmplă în interior. Dacă nu erau respectate aceste dispoziţii, primarul oraşului putea ordona închiderea casei de prostituţie, iar patroana şi femeile puteau fi date pe mâna justiţiei spre a fi pedepsite, conform legii. Poliţia oraşului avea şi obligaţia de a le întocmi prostituatelor foi personale.Cele mai multe dintre fete nu ştiau carte şi doar câteva ştiau să se semneze", mai precizează Florin Dîrdală.

Primăria obţinea venituri de pe urma "fetiţelor"

Prostituatele erau pentru primărie şi un mijloc de a obţine venituri, în condiţiile în care toate aceste femei care prestau la domiciliul lor plăteau o taxă în folosul oraşului de 10 lei, iar cele care locuiau într-o casă de prostituţie plăteau şase lei pe lună.

Se aproximează că în Focşani existau la începutul secolului XX între 80 şi 100 de prostituate, care şi-au dus existenţa până la instalarea regimului comunist, care le-a desfiinţat cadrul legal în care funcţionau.  Cu toate acestea, unele dintre fete au lucrat în clandestinitate şi frecventau cele câteva locuri de distracţie din oraş. Erau urmărite de autorităţi şi de multe ori erau pedepsite aspru.

După revoluţie această îndeletnicire a „înflorit” şi, cu toate că au existat încercări de legiferare a fenomenului prostituţiei, acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi, cu consecinţe grave în ceea ce priveşte controlul celor care prestează cea mai veche meserie din lume.