Cum a pregătit România intrarea în Marele Război. Doi ani de neutralitate, timp câştigat pentru mobilizarea ţării

Între 1914 şi 1916, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a rezistat presiunilor constante puse pe României pentru a se alătura în Primul Război Mondial alături de părţile implicate.

În iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, după atentatul de la Sarajevo, în care au fost ucişi arhiducele Franz Ferdinand şi soţia sa, ducesa Sophie Albina Chotek, de către extremistul sârb Gavrilo Princip.

Acest atentat a însemnat declanşarea primului Război Mondial, astfel că în doar câteva zile Germania declară război Rusiei, apoi Franţei. La rândul ei, Anglia declară război Germaniei, fapt care face ca în mai puţin de o săptămână nu mai puţin de şapte state europene, printre care cele cinci mari puteri, erau în stare de beligeranţă.

Timp de doi ani de început ai Primului Război Mondial, între 1914 şi 1916, România s-a aflat în stare de neutralitate, deşi avea o serie de probleme care ţineau de revendică naţionale.

Practic, s-a dorit o temporizare, timp în care statul să-şi rezolve pregătirile militare şi politice. Statul nu a privit cu mâinile în sân la ce se întâmpla pe frontul vecin astfel că instituţiile, populaţia, întreprinderile de orice fel din au intrat chiar din momentul declanşării conflagraţiei mondiale în marele plan de pregătire a clipei când România urma să decidă intrarea în război. Lucru care avea să se întâmple în august 1916, alături de Antanta şi împotriva Puterilor Centrale.

Prin urmare, Ministerul de Interne a obligat forurile  locale să ia toate măsurile pentru a avea în vedere ca la concentrările mari de trupe ce se preconizează nici o localitate să nu rămână fără cuptoare de pâine suficiente pentru nevoile trupelor.

Toate brutăriile particulare urmau a fi rechiziţionate pentru a fabrica cantităţile de pâine necesare corpurilor de armată. Totodată, în oraşe se luau măsuri pentru un plan de rezervă pentru aprovizionarea populaţiei cu apă, în condiţiile în care un eventual atac inamic ducea la distrugerea conductelor cu apă.

De asemenea, curentul electric era foarte important. Spre exemplu, în Focşani energia electrică era furnizată de Uzina Electrică, iar lucrătorii acestei centrale au solicitat şi au primit dispensă de mobilizare pentru că prezenţa lor era necesară pentru asigurarea iluminatului oraşului. Tot atunci, Cercul de Recrutare judeţean a observat că numeroşi bărbaţi buni pentru o eventuală mobilizare se angajau pe la diferite stabilimente industriale, identificându-se sub alte nume decât cele pe care le declaraseră la recrutare.

Din acest motiv s-a solicitat  tuturor patronilor să aibă mare grijă sub ce nume angajează lucrătorii. Societăţile de Cruce Roşie din Focşani, formate din femei cu suflete alese, îşi ofereau serviciile la nevoie, iar Primăria era rugată a le da concursul real pe toate căile pentru a înlesni greaua sarcină pe care războiul o va pune pe umerii multor familii. Presa germană, simţind curentul proantantist ce domina în România, a încercat prin trimiterea unor materiale propagandistice să schimbe viziunea de ansamblu a românilor cu privire la conflict şi la justeţea celor care l-au pornit, dar acestea nu s-au bucurat de prea mult ecou.

De la Berlin, pe 22 septembrie 1914, se comunica. „Patria noastră, Germania, are cel mai mare interes ca în timpul luptei cele uriaşe pe care o duce pentru existenţa sa , străinătatea neutrală, pe viitor, să nu mai fie înştiinţată prin singura presă a inamicilor noştri despre cele întâmplate în război. Monstruozităţile reportajului străin, care nu numai că suprimă adevărul unde îi vine bine, dar răspândesc sistematic ştiri mincinoase pline de ură şi stricăcioase vazei Germaniei”.

Informată mai bine sau mai puţin bine, populaţia oraşului Focşani a continuat cu mijloacele sale pregătirile pentru viitoare participare la conflict. În decembrie 1914 un anume Moritz Vogel anunţa că la nevoie va pune la dispoziţia Primăriei Focşani proprietatea sa spre a fi folosită ca infirmerie sau spital în caz de mobilizare sau război. 

La finele anului 1914 au   început să fie inventariate cantităţile de combustibil lichid pe judeţe şi oraşe, fiind şi acest material util pentru nevoile armatei. Au fost transmise in teritoriu tarifele de rechizitionare a materialelor pentru nevoile armatei, în special animale de tracţiune, pentru care se plăteau preţuri destul de bune. Gândindu-se că poate o dată cu intrarea în război animalele le vor fi luate pe degeaba, ţăranii s-au înghesuit prin târguri şi ocoale, unde au început să le vândă. Întrucât oferta a devenit dintr-o dată foarte mare,  preţul animalelor a devenit derizoriu, astfel că autorităţile s-au sesizat şi, printr-un ordin emis din Capitală, au interzis orice astfel de tranzacţii.

Soarta viitorilor răniţi nu a fost nici ea uitată. S-a solicitat oraşului Focşani să transmită numărul locuinţelor din jurisdicţia de competenţă, unde se puteau amenaja spitale temporare. Prin emiterea înştiinţării din septembrie 1915 s-a încercat  reglementarea şi amenajarea mijloacelor de transport al răniţilor de la gară în oraş la acele spitale improvizate.

S-au identificat la nivelul oraşului Focsani şi numărul mijloacele de transport ce vor fi utilizate la vreme de nevoie. Pentru că Marele Stat Major se confrunta cu o avalanşă de cereri de scutire de mobilizare şi de mutare a numeroase persoane, ofiţeri şi subofiţeri, fapt ce putea avea, la nevoie, consecinţe asupra efectivelor trupei , s-a dispus la 31 ianuarie 1915 de către primul ministru  şi ministrul de Război să nu se mai acorde nici o dispensă de mobilizare şi nici o mutare de ofiţeri sau grad inferior de rezerva.

Totul părea bine pus la punct în aşteptarea momentului când România va decide participarea la conflict.  Siguranţa focşănenilor şi a românilor în general se arăta de nezdruncinat.

Din păcate, după intrarea României în război, trupele Puterilor Centrale au demonstrat românilor că se entuziasmaseră prea devreme. Doar o minune şi sacrificiul sutelor de mii de morţi au făcut ca soarta războiului să încline până la urmă în favoarea noastră.