71 de elevi din Vrancea, găsiţi în 49 de baruri şi cafenele în timpul orelor de curs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia va întocmi informări către unităţile şcolare de unde provin şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea pentru a fi luate măsurile disciplinare prevăzute de regulamentele şcolare.

În cadrul unei acţiuni organizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea pentru combaterea absenteismului şcolar, acţiune derulată la sfârşitul săptămânii pe durata a trei ore, s-a constatat că numărul elevilor care chiulesc de la ore este în creştere.

Acţiunea, la care au participat echipe mixte formate din poliţişti şi jandarmi, precum şi studenţi de la Academia de  Poliţie, s-a desfăşurat în toate cele cinci oraşe ale judeţului, în zonele adiacente unităţilor de învăţământ

"Cu această ocazie au fost verificate un număr de 49 baruri şi cafenele, fiind depistaţi absetând de la cursuri 71 elevi, din care 60 numai în municipiul Focşani. Aceştia au fost identificaţi şi urmează să fie întocmite informări către unităţile şcolare de unde provin şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea pentru a fi luate măsurile disciplinare prevăzute de regulamentele şcolare", a precizat insp. pr. Bogdan Toader, purtător de cuvânt IPJ Vrancea.

Potrivit oamenilor legii, pe timpul acţiunii au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale unor barmani care au oferit băuturi alcoolice minorilor, în condiţiile în care au fost identificaţi elevi de clasa a IX-a care consumau băuturi alcoolice la orele dimineţii.

Mai puteţi citi:

Părinţii elevilor chiulangii, amendaţi cu bani frumoşi

Jumătate de milion de absenţe pentru elevii vrânceni în primul semestru de şcoală

 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite