O minoră a fost găsită de poliţişti la câteva ore după ce a dispărut de la şcoală
0Ieri, în jurul prânzului, o minoră în vârstă de 14 ani a plecat la şcoală şi nu a mai revenit la domiciliu. Dispariţia ei a fost sesizată patru ore şi jumătate mai târziu.
Ieri, 27 februarie 2014, în jurul orei 16.30, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de o gălăţeancă cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 14 ani, a plecat la şcoală şi nu a mai revenit la domiciliu.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi s-a constituit un Punct de Comandă sub directa coordonare a inspectorului şef.
Au fost demarate activităţile de căutare, la care au fost mobilizaţi aproximativ 100 de poliţişti din cadrul secţiilor urbane din municipiul Galaţi, Serviciului de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri, Serviciul Criminalistic, precum şi poliţiştii rutieri.
În jurul orei 22.00, minora a fost depistată într-un apartament nelocuit, de pe raza municipiului Galaţi, ce aparţine unchiului ei şi a fost reîncredinţată familiei.
Fiind audiată minora a declarat că plecat de la domiciliu pe fondul unor neînţelegeri în familie.