14 deţinuţi de la Penitenciarul Focşani, pregătiţi să devină frizeri după ce-şi ispăşesc pedeapsa
014 persoane aflate în custodia Penitenciarului Focşani au susţinut examenul de absolvire organizat la finalul cursului de calificare în meseria de frizer.
Cei 14 cursanţi au făcut dovada cunoştinţelor acumulate în cadrul unei verificări scrise şi printr-o probă practică, în urma cărora toţi au fost declaraţi promovaţi.
Ca urmare a promovării examenului, absolvenţilor le vor fi eliberate certificate de calificare recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Cursul de frizerie a fost organizat pe parcursul a trei luni, în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vrancea şi Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Călăraşi.
Între timp, alte 14 persoane condamnate au început cursul de calificare, cu durata de 3 luni, în meseria de ,,lucrător în cultura plantelor”.
Obiectivele derulării acestor activităţi constau în creşterea competenţelor profesionale şi crearea de oportunităţi pe piaţa muncii pentru persoanele care au executat o pedeapsă privativă de libertate, facilitându-se astfel, reintegrarea socială a acestora.