Traficul feroviar e încă blocat pe ruta Craiova-Caracal, după deraierea unui marfar cu cereale

0
Publicat:

Traficul feroviar este în continuare restricționat pe relația Craiova – Caracal, după ce un tren de marfă a deraiat pe 16 ianuarie, la intrarea în stația CF Leu. Nouă vagoane au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat.

Trenul de marfă a deraiat pe ruta Craiova-Caracal FOTO Adevărul
Trenul de marfă a deraiat pe ruta Craiova-Caracal FOTO Adevărul

Conform unui comunicat CFR SA,echipele de intervenție ale SRCF Craiova au acționat pentru retragerea din stația CF Leu a celor 24 de vagoane ale trenului privat de marfă, care nu au fost implicate în deraiere”.

Până la această oră, în stația CF Leu s-au ridicat și au fost scoase în afara gabaritului, 3 din cele 11 vagoane de marfă implicate în evenimentul feroviar. În prezent, conform reprezentanților CFR SA, se acționează cu 2 macarale de mare tonaj, cu o capacitate de 250 tone, respectiv 125 tone, pentru ridicarea celorlalte 8 vagoane rămase în gabarit.

lLinia, afectată pe o porțiune de 300 metri

Totodată, precizează sura citată, se efectuează lucrări de refacere a liniei pe ambele fire de circulație, care a fost afectată pe o porțiune de 300 m.

În continuare circulația trenurilor se realizează cu tracțiune Diesel, pe rute alternative Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificată) sau cu transbordarea călătorilor cu mijloace auto între stațiile CF Craiova – Caracal și retur, asigurată de SRCF Craiova, măsuri de circulație care vor fi menținute până la finalizarea intervențiilor desfășurate de personalul feroviar în stația CF Leu.

Evenimentul este investigat de către o comisie de specialitate AGIFER, care va stabili cauzele deraierii”, a precizat CFR SA.

Garnitura avea 35 de vagoane

Trenul, care aparține operatorului privat de marfă Global Rail Solutinons, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale și circula în relația Salonta – Roșiori Nord. 

Deraierea trenului de marfă a dat peste cap circulația în zonă. Astfel, o parte din trenurile cu tranzit pe ruta Caracal – Craiova (precum trenurile internaționale, trenurile ce au în compunere vagoane de dormit și cușetă) sunt direcționate pe ruta ocolitoare Caracal – Piatra Olt – Craiova.

Şase trenuri au fost anulate, iar altele au avut întârzieri de sute de minute. Cel mai mult au avut de suferit călătorii care veneau de la Arad la Bucureşti. Trenul a ajuns cu şapte ore întârziere la destinaţie.  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite