Tradiţii de Paşte în Oltenia. Femeile nu au voie să doarmă în Joia Mare, pentru că vor fi leneşe tot anul
0
Sărbătoarea de Paşte este plină de tradiţii şi obiceiuri în Oltenia. În Joia Mare, femeile nu au voie să doarmă, deoarece vor fi leneşe tot anul.
În unele zone din Oltenia, bărbaţii sunt cei care încondeiază ouăle, iar acestae sunt dăruite la masa de Paşte de către fini, naşilor, iar feciorii le oferă fetelor la hora satului. Femeile nu au voie în Joia Mare să spală hainele sau să gătească tot felul de produse de Paşte, acestea pot fi blestemate de Joimăriţa.
Vinerea mare este ziua scăldatului, iar conform tradiţiei acela care se scufundă de trei ori în apa rece va fi sănătos tot anul. Dacă plouă, anul va fi unul bogat, cu recolte pe măsură.
În dimineaţa de Paşte, după ce oamenii se întorc acasă cu lumânarea aprinsă nu au voie să intre în casă până nu culeg din grădină iarbă verde pe care o aşează pe scările casei.
Oltenii respectă tradiţia, iar în ziua de Paşte poartă haine noi în semn de respect pentru această sărbătoare. De pe masă nu trebuie să lipsească ouăle roşii, brânza, salata cu ceapă verde, drobul şi friptura de miel şi plăcinta cu brânză şi smântână.
În a doua zi de Paşte, în Oltenia feciorii stropesc cu apa sau parfum fetele pe care vor să le ducă în faţa altarului.