Tot mai puţine viroze respiratorii. Numărul bolnavilor care ajung la medicii de familie se numără pe degete
0
Medicii de familie din Dolj spun că numărul cazurilor de viroze respiratorii şi rubeolă scade de la o săptămâna la alta.
Preşedintele Societăţii de Medicină de Familie din Dolj, doctoriţa Mirela Profir, spune că cifra cazurilor de viroze respiratorii a scăzut cu aproximativ 20% faţă de luna trecută. "De exemplu, săptămâna trecută am avut un singur caz de rubeolă, două de viroză respiratorie şi câteva de nevralgii. Campania pe care am desfăşurat-o a avut rezultate. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut primim mai puţini pacienţi cu aceste afecţiuni", a declarat medicul Mirela Profir. Aceasta crede că oamenii sunt mult mai precauţi faţă de alţi ani. "Şi-au însuşit mesajele, recomandările noastre, evită să iasă afară pe aceste temperaturi", a completat preşedinta Societăţii de Medicină de Familie Dolj.
Mâine, pe craiova.adevarul.ro, puteţi afla câte cazuri de viroze respiratorie au fost înregistrate săptămâna trecută în judeţul Dolj.