Mihai Costea a spart gheaţa în campionat, Găman şi Wobay au recidivat | adevarul.ro

Mihai Costea a spart gheaţa în campionat, Găman şi Wobay au recidivat

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Atacantul Universităţii Craiova a reuşit la Târgu Mureş primul său gol din acest sezon, în victoria cu 4-1 a oltenilor în faţa trupei lui Sabău.

Mihai Costea a fost huiduit de fani la meciul de cupă şi a părăsit terenul cu lacrimi în ochi. „Dacă va marca îşi va reveni. Aşa e viaţa de atacant“, l-a apărat atunci antrenorul Neagoe.

Piţurcă avertizează: „Cine nu se debarasează de actuala mentalitate pleacă, indiferent de nume!“

Mihai Costea i-a supărat pe suporterii Craiovei. Neagoe îi ia apărarea

Mihai Costea nu a executat până acum un penalty la un meci oficial, însă a făcut-o ieri pentru a sparge gheaţa în campionat.

În schimb, Valerică Găman se află la al doilea gol consecutiv, după cel din cupă, în timp ce Wobay a punctat pentru a doua oară în acest sezon, după reuşita cu Rapid.

Universitatea s-a întors de la Târgu Mureş tot cu avionul, oltenii aterizând în Bănie după 35 de minute. Piţurcă şi-a băgat elevii direct în cantonament, iar astăzi la prânz au efectuat un antrenament de recuperare.

Următorul meci la alb-albaştrilor este programat vineri, de la ora 18.30, la Craiova, cu Universitatea Cluj.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite