Lidl cere 8 milioane de euro de la primarul care i-a vândut un teren lângă radarul care deservește baza Deveselu

0
Publicat:

Retailerul german Lidl a solicitat în instanță familiei primarului Valerică Pupăză cele 8 milioane de euro plătite în schimbul vânzării terenului unde a început să ridice un centru logistic. În același proces, compania a cerut 10 milioane de euro Consiliului Județean Dolj, cel care a emis autorizația de construire fără să obțină și acordul Ministerului Apărării. Radarul de la Cârcea face parte din sistemul de apărare pentru zboruri de mică înălțime al scutului de la Deveselu, relatează Libertatea.

Centrul logistic LIDL ridicat în apropierea radarului de supraveghere aeriană FOTO Ana Popescu
Centrul logistic LIDL ridicat în apropierea radarului de supraveghere aeriană FOTO Ana Popescu

Tribunalul Dolj a înregistrat pe 30 august 2023 dosarul 5201/63/2023 în care Lidl România a chemat în instanță pe Valerică Pupăză, primarul din comuna doljeană Cârcea, și pe soția acestuia, Mihaela Pupăză. Sunt chemate în instanță și cele trei firme pe care cei doi le dețin împreună cu copiii. Lidl s-a îndreptat și împotriva Consiliul Județean Dolj și a președintelui acestuia.  

„Compania cere 90 de milioane de lei daune, adică 18 milioane de euro, banii pe care i-a cheltuit cu cumpărarea terenului de la Cârcea și cu lucrările pe care le-a făcut acolo până când Armata le-a cerut să oprească totul pentru că se află într-o zonă cu regim special”, au declarat pentru Libertatea surse judiciare.

„Nu am primit nicio înștiințare de la tribunal. Am auzit doar despre acest proces, dar nu știu nimic despre ce vrea Lidl de la familia mea”, a declarat Valerică Pupăză pentru sursa citată. 

Situația depozitului Lidl ridicat, fără avizul MApN, în raza de acțiune a radarului NATO de la Cârcea a fost dezvăluită de Libertatea în urmă cu un an. În prezent, lucrările de construcție au fost suspendate de către instanță și se judecă anularea autorizației de construire. 

Retailerul german a cumpărat în 2021 o suprafață de teren de 230.000 metri pătrați, majoritatea de la familia lui Valerică Pupăză, pentru a construi un centru logistic pentru zona de sud a României.  

Pupăză, care este și primarul comunei situate la 11 kilometri sud-est de Craiova, s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare să obțină și autorizația de construire, act ce a fost emis ulterior de Consiliul Județean Dolj. 

În iunie 2021, Lidl a demarat lucrările de construcție la noua investiție. În ianuarie 2022, Ministerul Apărării se trezește cu o clădire imensă, de 20 de metri înălțime, ridicată în apropierea Unității Militare 01812-Cârcea, în raza de acțiune a radarului NATO. Armata nu și-au dat avizul pe această construcție. 

Reprezentanți MApN au somat compania germană să stopeze lucrările, au înștiințat Consiliul Județean Dolj că „autoritățile administrației locale județene au obligativitatea integrării în documentațiile de urbanism, în condițiile legii, a zonelor supuse servituților aeronautice”. 

În aprilie 2022, MApN cere în instanță suspendarea lucrărilor demarate de Lidl și anularea autorizației de construire pentru că nu respectă legea.  

În iulie însă, ministerul condus atunci de Vasile Dâncu ajunge la o înțelegere cu lanțul de magazine prin care își dă acordul cu depozitul în schimbul relocării radarului NATO pe cheltuiala companiei germane. În septembrie însă, Tribunalul Dolj anulează înțelegerea extrajudiciară dintre Lidl și Armata Română.

Judecătoarea Florica Dudu, prin motivarea deciziei, a atras atenția Armatei că nu poate opri un proces pe care tot ea l-a pornit pentru că a sesizat că nu a fost respectată legea și totodată că Armata nu are dreptul de a decide ea în numele interesului public, pe care e chemată să-l apere, nu să-l cedeze.

Conform actelor depuse de MApN la proces, noul depozit „afectează în mod semnificativ funcționarea echipamentelor militare” și chiar „ar putea suprima eficacitatea radarului”.

Lidl a cerut pe parcursul procesului recuzarea judecătorului, strămutarea procesului de la Tribunalul Dolj, dar toate încercările avocaților companiei germane au fost respinse în instanță. Libertatea a cerut Lidl să ofere mai multe amănunte despre procesul pe care l-a demarat împotriva familiei Pupăză și a Consiliului Județean Dolj.

 „Având în vedere că solicitarea dumneavoastră face referire la un dosar pe rol și un proces în desfășurare, vă rugăm să înțelegeți că nu vă putem oferi niciun fel de informații pe această temă”, a fost răspunsul echipei de comunicare a Lidl România. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite