FOTO Trenul electric SF construit în România a trecut cu bine testul din poligonul feroviar de la Făurei. Atinge 170 de km/oră în câteva secunde
0Trenul de mare viteză este construit în premieră de firma Softronic din Craiova şi atinge 170 de kilometri pe oră. Garnitura a fost testată pe data de 24 martie cu 600 de saci de nisip, pentru a se stabili dacă îndeplineşte exigenţele de siguranţă.
Trenul electric SF a trecut testul din poligonul feroviar de la Făurei. Convoiul de vagoane va face curse în luna iulie între Craiova şi Bucureşti.
Date practice despre trenul electric:
-nu se fumeaza în acest tren, nu este un spaţiu dedicat
-beneficiază de internet şi prize
-trenul este prevăzut cu Wi-Fi gratuit
-investiţia totală se ridică în jur de 5 milioane de euro
-trenul este vopsit în multe culori, din fabrică pentru a scăpa de grafitti
-trenul este prevăzut cu senzori care monitorizează aerul din vagoane: cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temparatura optimă şi umiditatea
Primul tren electric construit în România a parcurs peste 100 de kilometri, timp în care în câteva secunde a depăşit 170 de km. Producătorii au precizat că mai au de efectuat teste pentru a obţine toate certificările.
Experţii au făcut pe data de 24 de martie teste de frânare, iar rezultatul a fost unul bun. În perioada următoare vor face probe de confort.
Mai citeşte şi: