FOTO Sex, desfrâu şi şpagă pentru un examen promovat la Medicină în Craiova. „Dădui 600, nu 500. Nesimţita aia nu pune bani, ea se... şi îşi aranjează“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii de la Facultatea de Medicină din Craiova le-au cerut studentelor favoruri sexuale pentru a promova examenele
Profesorii de la Facultatea de Medicină din Craiova le-au cerut studentelor favoruri sexuale pentru a promova examenele

Nouă profesori de la Facultatea de Medicină din Craiova şi secretara instituţiei de învăţământ sunt acuzaţi de luare de mită. Cadrele didactice au primit mii de euro, în bani şi bijuterii, ca să îi scape pe studenţi de stresul examenelor şi să le dea note bune.

Procurorii au interceptat discuţii între studenţi, iar astfel au aflat cum au promovat examenele. Unii profesori le-au cerut studentelor în schimbul unor note bune favoruri sexuale.

Examenele au fost promovate cu favoruri sexuale:

-Student-Dădui 600, nu 500
-Doamnă-De ce dăduşi 600?
-Student- pentru că nesimţita de ... nu pune bani, ea se ... şi îşi aranjează.

Procurorii au mai stabilit că unii profesori au primit mii de euro, în bani şi bijuterii, ca să îi scape pe studenţi de stresul examenelor şi să le dea note bune.

Studenţii de la Facultatea de Medicină din Craiova au povestit cum au reuşit să treacă examenele:

-Student- Le luarăm la una o pereche de cercei şi cu pandantiv şi la una doar o perche de cercei.
-Doamnă –Îhî
-Asta costă 10 milione şi jumătate

Optzeci de profesori, studenţi sau asistenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova au fost audiaţi luni şi marţi într-un dosar de luare şi dare de mită.

Lucica Roşu, Cristina Petrică, Dănuţ Firu, Daniela Denisa Cernea, profesori la Facultatea de Medicină din Craiova sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Bogdan Cotoi (cadru didactic universitar) este cercetat pentru complicitate la luarea de mită şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Raluca Eugenia Iovan (secretară) în cadrul Facultăţii de Medicină şi Framacie din Craiova este acuzată de trafic de influenţă şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Procurorii au dispus faţă de cei şase profesori măsura controlului judiciar, iar pe toată durata măsurii le este interzisă exercitarea profesiei de cadru didactic. Din locuinţele acestora s-au ridicat  sume în lei şi valută (55.423 lei, 13.760 euro), precum şi sume în diferite alte valute, fiind ridicate înscrisuri şi bijuterii din aur (peste 500 de piese).

Mai citeşte şi

VIDEO Cinci profesori şpăgari de la Facultatea de Medicină din Craiova nu mai au voie să le predea studenţilor

FOTO VIDEO Cum primeau profesorii de la Medicină din Craiova şpăgile de la studenţi. Nume grele în lumea Medicală apar în dosarul de corupţie


 
 
 

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite