Cel de-al doilea tren electric construit În România este gata în proporţie de 90%. Din luna august va circula pe ruta Craiova-Bucureşti-Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel de-al doilea tren electric va fi pus pe şine în luna august
Cel de-al doilea tren electric va fi pus pe şine în luna august

Compania Softronic din Craiova a realizat cel de-al doilea tren electric din România, iar din luna august va circula pe ruta Craiova-Bucureşti Constanţa.


Trenul electric construit în România va avea patru vagoane şi va fi prevăzut cu senzori care monitorizează cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temperatura optimă şi umiditatea. „Cel de-al doilea tren electric este aproape gata. Din luna august va circula cu siguranţă, însă până atunci mai depindem de anumiţi furnizori“, a spus Radu Zlatian, consultant în cadrul companiei Softronic.

Opreatorul de transport feroviar de călători-Softrans-va intra în forţă pe ruta Craiova-Bucureşti Constanţa  din luna august. Preţul unui bilet va fi de 70 de lei.

Compania Softronic din Craiova a construit în premieră în România primul tren electric, iar investiţia s-a ridicat la suma de 5 milioane de euro. Convoiul de vagoane poate atinge 160 de kilometri pe oră. „Primele trei garnituri electrice Hyperion (cea deja pusă în circulaţie, cea la care se lucrează în prezent şi următoarea) vor fi identice, iar în construcţia celui de-al patrulea tren vor apărea modificări. Vor fi unele asimilări de componente, în aşa fel încât să reducem costurile şi să aducem un plus de valoare românească “, a declarat Radu Zlatian, consultantul Softronic.

Date practice despre trenul electric:

- nu se fumează în acest tren şi nici nu este dotat cu un spaţiu dedicat
- beneficiază de internet şi prize
- trenul este prevăzut cu Wi-Fi gratuit
- investiţia totală se ridică în jur de 5 milioane de euro
- trenul este vopsit în multe culori, din fabrică pentru a scăpa de grafitti
- trenul este prevăzut cu senzori care monitorizează aerul din vagoane: cantitatea de dioxid de carbon emanată de pasageri, temparatura optimă şi umiditatea

Mai citeşte şi

FOTO Fabrica Softronic din Craiova construieşte cel de-al doilea tren SF: 160 de kilometri la oră, WI-FI gratuit

FOTO Cum va arăta cel de-al patrulea tren SF care va fi construit la Craiova

 
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite