FOTO Mândrie oltenească: Un om de afaceri din Craiova şi-a făcut statuie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titu Tudosie, un afacerist craiovean, şi-a amplasat în urmă cu patru ani o statuie în curtea casei, care îl întruchipează. „Opera de artă“ a costat 10.000 de euro şi a fost realizată de sculptorul Gheorghiţă Rodion, cel care i-a făcut o statuie greşită regizorului Sergiu Nicolaescu.

Titu Tudosie, în vârstă de 63 de ani, din Craiova, s-a gândit în urmă cu patru ani că ar fi momentul să aibă în curte o statuie după  chipul şi asemănarea lui. A căutat repede un artist şi, într-o jumătate de an, a fost produsă o statuie care, în opinia omului de afaceri, îi seamănă ca o picătură de apă. „Eu am cea mai mare încredere în mine, iar în urmă cu patru ani am decis să îmi fac o statuie. A fost ceva pe moment şi sunt mândru de cum a fost realizată de sculptorul Gheorghiţă Rodion. Orice om puternic are o statuie care să îi semene. Mie îmi place să fiu mai aparte şi tot timpul am făcut lucruri inedite. Iubesc arta şi am multe obiecte de colecţie. Am reuşit să cumpăr lucruri de valoare atât din ţară, cât şi din străinătate“, şi-a explicat omul de afaceri gestul.

Sesiune foto pe câmp

Bărbatul de 63 de ani a povestit că, după ce a decis să aibă o statuie, restul ideii i-a aparţinut în totalitate sculptorului. „Am mers împreună pe câmp şi am făcut fotografii. Lumea era foarte mirată şi nu ştia exact ce căutam acolo. Sincer, eu nu am cerut cum să fie. M-am lăsat pe mâna artistului, iar treaba a ieşit de minune. Când am văzut statuia, am rămas mut de uimire. După cum vedeţi şi dumneavoastră, este o adevărată operă de artă. Este rezistentă, iar din când în când artistul mai trece pe aici şi mai dă o mână de patină“, a mai spus Titu Tudosie.  

„Leii i-am primit ca bonus“

Statuia are o înălţime de 2,2 metri, iar în dreapta şi în stânga este păzită de doi lei. Sculptura se află în curtea vilei din cartierul craiovean Bariera Vîlcii. „Îmi place foarte mult cum arată, iar din punctul meu de vedere sunt eu cu câţiva ani mai tânăr. În momentul în care am amplasat-o în curte, vecinii mă salutau. Oamenii au crezut o bună perioadă că vorbesc cu mine. Este un punct de atracţie pentru cei care trec prin zonă. Am văzut cum stau minute bune în stradă şi se uită miraţi la ceea ce văd. Leii i-am primit de la artist ca bonus“, a mai declarat Titu Tudosie.

Vecinii craioveanului sunt  convinşi că  în  Craiova nu mai există nici măcar o persoană  care să aibă în curtea casei o statuie. „Arată destul de bine, dar este un pic cam mare, însă se vede foarte bine din stradă. Imediat după ce a fost amplasată, au venit oameni şi din alte zone să o vadă. Este ceva inedit, însă doar cine are bani poate să îşi facă aşa ceva. Eu nu am 10.000 de euro pentru o statuie, dar cine îşi permite, foarte bine. Până la urmă, trebuie să ne facem toate plăcerile atât cât  trăim şi suntem în putere. După moarte, toată lumea te uită, indiferent de câţi bani ai“, a precizat Aurelian Toma, un locuitor din Craiova.     

Şi-a luat mausoleu în cimitir

Titu Tudosie este un cunoscut  om de  afaceri din Craiova, care în momentul de faţă are două case de schimb valutar şi o Casă de ajutor reciproc. Afacerile îi merg ca pe roate, aşa că s-a gândit ca lumea să îl pomenească şi după ce va trece în lumea de dincolo. „După moartea mea, vreau să donez casa, iar în acest loc să fie deschisă o grădiniţă. Vreau ca statuia să rămână aici şi, de ce nu, acest loc să fie numit «Grădiniţa Titu». Imobilul se pretează la un loc pentru copii. Eu am doar o singură fată, care are absolut tot ce îşi doreşte“, a mai povestit omul de afaceri.

Craioveanul vrea cu orice preţ să iasă  în evidenţă, aşa că şi-a cumpărat şi un mausoleu în cimitirul Ungureni, pentru care spune că a plătit 50.000 de euro. „A aparţinut unei familii de renume din Craiova. Mai în glumă, mai în serios, am zis că o să fac petreceri acolo. Vor să înscrie mausoleul în Patrimoniul UNESCO pentru a nu putea fi vândut mai departe. Este unic în Bănie şi am reuşit să îl reabilitez. Am vrut să pun şi acolo o statuie, însă mi-a venit ideea mult prea târziu. Deocamdată, voi lăsa lucrurile aşa“, a mai precizat bărbatul.  

„Statuia este înaltă şi îl pune în valoare“

Statuia lui Sergiu Nicolaescu din Târgu-Jiu a fost realizată din bronz de sculptorul craiovean Rodion Gheorghiţă, acelaşi care a făcut şi statuia craioveanului Titu Tudosie. Bustul lui Nicolaescu nu seamănă, însă, mai deloc cu regizorul care s-a stins din viaţă, motiv pentru care a fost şi dat jos. „Statuia domnului Titu este una reuşită. Este înaltă şi îl pune în valoare. Dânsul este un om important de afaceri în Craiova, aşa că şi opera de artă este pe măsură. Este păzită de doi lei, care dau un aer aparte. Ei sunt până la urmă regii junglei. Am auzit că a fost făcută de controversatul sculptor Rodion Gheorghiţă. Asta este, şi artiştii sunt şi ei oameni. Uneori au inspiraţie, iar uneori nu“, a comentat un vecin al lui Titu Tudosie. Statuia a fost realizată din fibră de sticlă şi patinată cu bronz. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite