FOTO Dezvăluiri uluitoare în cazul tânărului din Segarcea care şi-a infectat iubitele cu HIV. Băiatul le spunea fetelor cu care a avut relaţii că este bolnav
0Familia lui Daniel Secu a povestit că băiatul le spunea iubitelor cu care a întreţinut relaţii intime că a fost infectat la vârsta de trei ani cu virusul HIV.
Două iubite ale tânărului de 25 de ani au fost deja confirmate seropozitiv. Daniel Secu, din oraşul Segarcea, a murit în urmă cu o săptămână. Imediat după înmormântare, aproximativ 40 de persoane s-au prezentat la spital pentru a-şi face analize de sânge.
Tânărul a fost infectat de mic şi era în evidenţele autorităţilor de 22 de ani. Zeci de tineri aşteaptă în momentul de faţă rezultatul analizelor. „Este o situaţie dificilă acum pentru că s-a aflat că acest tânăr care a murit şi care se pare că era purtător HIV a avut relaţii cu mai multe fete care acum sunt în aceeaşi situaţie ca şi el. Eu cred că de vină este familia, pentru că ştia că are acest virus de la trei ani şi jumătate. Când veneau pe la el prieteni, ar fi trebuit să le explice că băiatul este purtător de o boală şi astfel ar fi evitat anumite lucruri. Întreaga comunitate este stupefiată”, a spus primarul oraşului Segarcea, Nicolae Popa.
Rudele lui Daniel Secu au povestit că băiatul le spunea fetelor cu care a avut relaţii că este bolnav.
Transmiterea virusului HIV de către o persoana care se ştie infectată se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani. Legea nu îl obligă pe pacient să îşi informeze partenerul, dar trebui să îl protejeze.
Tânărul de 25 de ani care şi-a infectat iubtele cu virusul HIV avea şi tatuaje, făcute atât în ţară, cât şi în străinătate.
[<a href="//storify.com/Alinavasile123/groaz-in-segarcea" target="_blank">View the story "Groază în Segarcea: un tânăr purtător de HIV şi-a infectat iubitele intenţionat" on Storify</a>]