EXCLUSIV Asasinul din Grădina Botanică avea la el obiecte cu însemne satanice. A purtat o mască precum în Squid Game FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La percheziții, polițiștii au găsit în rucsacul lui Mario Fojică, elevul-asasin de la Colegiul Militar din Craiova mai multe obiecte care pot demonstra premeditarea. Printre ele: maceta cu care adolescentul de 17 ani a ucis cu sânge rece, precum și o pentagramă.

Obiectele din rucsacul lui Mario Fojică SURSA martor
Obiectele din rucsacul lui Mario Fojică SURSA martor

În cazul crimei din Grădina Botanică, anchetatorii au confirmat că i-a atacat pe Emanuel Bădică și pe Melis Lungu cu o macetă, avea mănuși, dar și o mască. Aproape toată lumea s-a gândit la o mască de protecție respiratorie. Nici vorbă, însă!

Adolescentul avea în rucsac o mască Squid Game, asemănătoare cu a comandantului din filmul Jocul Calamarului.

Tot la percheziții, polițiștii au mai găsit asupra tânărului o pentagramă întoarsă, simbol al satanismului. Pe husa telefonului, tânărul avea o fotografie care simbolizează Apocalipsa. Chiar și husa în care își ținea căștile pentru telefon era în formă de grenadă.

În plus, tânărul a purtat un tricou pe care scria cifra 27. Era exact data zilei în care a comis măcelul. Mergând pe ideea simbolurilor satanice, cifra 27 are și ea o semnificație ocultă. Numărul 27 este suma a trei cifre de 9, numărul care simbolizează împlinirea divină şi căderea omului.

Adolescentul Mario Fojică a fost prins la câteva minute după ce a comis fapta. Nu părea să aibă vreun regret și nici nu era deloc speriat. Părea resemnat și zâmbea. La început, toată lumea a crezut că este sub influența drogurilor, dar testul antidrog a infirmat această ipoteză.

Anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă elevul de la Liceul Militar era cu adevărat un adept al Satanei, dacă participa la ritualuri sau chiar făcea parte dintr-o grupare satanică.

Fiul polițistului din comuna doljeană Calopăr se află în prezent în arestul poliției doljene. Este acuzat de omor și tentativă de omor. 

Între timp, Melis, fata de 14 ani victimă a elevului de 17 ani, a fost înmormântată. La o zi după ce a fost condusă pe ultimul drum, mama acesteia, sfâșiată de durere, a fost la un pas de a face un gest necugetat, dar din fericire a fost găsită la timp de polițiști. Chiar în Grădina Botanică, lângă locul unde fiica îi fusese ucisă.

Singurele vești bune vin de la Spitalul de urgență din Craiova. Emi, prietenul Melisei, este în continuare în ATI, dar este conștient, stabil, iar spun pentru prima dată că starea lui este favorabilă. Emi are șanse să trăiască.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite