Doljenii se tem de Apocalipsă:''Aştept sfîrşitul lumii îmbrăcată la patru ace''
0
Nebunia cu sfîrşitul lumii a speriat o mulţime de oamenii. Doljenii cred cu tărie că pe data de 21 decembrie o să vină Apocalipsa..
Maria Tică, în vârstă de 87 de ani, din comuna doljeană Işalniţa, a declarat că Dumnezeu ne pedepseşte din cauză că suntem răi unii cu alţii 'Mă gândesc cu groază la ziua de 21 decembrie mamă.Eu aştept sfîrşitul lumii îmbrăcată la patru ace. Ce o să se întâmple atunci, doar cel de sus ştie. Din păcate în ultimii ani am mers din mai rău în mai rău. Fraţii între ei au ajuns să se omoare pentru o bucată de pământ sau pentru un pumn de bani. Ne arată Dumnezeu că am luat-o pe o altă cale şi ne pedepseşte'', a spus bătrâna.
Zvonul că pe data de 21 decembrie va fi sfîrşitul lumii a fost lansat de cei de la NASA ''Mie îmi este frică de data de 21 decembrie. atunci. Să vedem ce o să se întâmple. De când am auzit la televizor că vine sfîrşitul lumii m-am speriat. Nici porcul nu l-am tăiat. Am zis să trecem de data 21 decembrie şi după vom vedea ce o să mai fie. Noi acum suntem exact ca bolnavii care ştiu că mai au puţin de trăit. Nu îmi este frică de moarte, dar să îţi spună cineva aşa că o te înghită pământul dintr-o dată nu este tocmai plăcut'', a spus Elena Iovan.
Preoţii nu cred în astfel de previziuni
''Oamenii trebuie să creadă în Dumnezeu. Noi suntem în mijlocul cetăţenilor şi suntem alături de ei tot timpul. Nimeni nu ştie când o să vină sfîrşitul lumii'', a spus Marin Dincă, preot.
Oamenii au aflat imediat că în satul Shirinje din Turcia şi în Franţa în Bugarach ar putea supravieţui sfîrşitului lumii. Doljenii au luat cu asalt agenţiile de turism şi vor să plece cât mai repede din ţaraă în cele două locaţii .''Este adevărat că în această perioadă am vândut mai multe execursii în Franţa şi în Turcia. Oamenii vor să plece înainte de 20 decembrie din ţară'', a spus Monica Tudor, reprezentant ageţie de turism.