Craiovenii vor putea face fitness gratuit în parc. Primăria investeşte 30 de milioane de lei în locuri de joacă şi aparate pentru tonifierea muşchilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Craiova vrea să amenajeze aparate de fitness în parcuri Foto:Arhiva
Primăria Craiova vrea să amenajeze aparate de fitness în parcuri Foto:Arhiva

Oamenii vor putea face de anul acesta fitness gratuit în parcuri. Primăria Craiova a organizat deja licitaţie pentru a putea demara investiţia.

Municipalitatea investeşte anul acesta 30 de milioane de lei în locuri de joacă moderne şi în aparate de fitness în aer liber. „Am semnat contractul, deja suntem foarte avansaţi cu locurile de joacă din grădiniţe. Mai mult de jumătate dintre ele au suferit modificări, în sensul că vechile spaţii de joacă au fost modernizate complet cu altele noi. Am pus o suprafaţă mai mici de tartan deocamdată, pentru că vremea nu prea ne permite“, a spus Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Cele 30 de milioane de lei includ şi echipamente de fitness în aer liber. În acest moment sunt amplasate doar câteva astfel de echipamente, care au fost montate cu bani din sponsărizări. „Este o idee bună din punctul meu de vedere. Nu toată lumea are bani să meargă la sală. Odată montate aceste aparate vom putea face mişcare gratis“, a declarat un craiovean.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite