Craiova: Portret / Ucenic la ceramică, luptător de K1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Văduva studiază artele plastice, este specializat pe ceramică, iar în timpul liber practică kickboxul.

Două hobby-uri care necesită calităţi total diferite, ceramica şi kickboxul,  fac parte în egală măsură din viaţa lui Adrian Văduva, un tânăr craiovean ajuns în aceste zile la vârsta majoratului.

„Nu ştiu ce mi-aş dori pe viitor, ce aş alege între o expoziţie cu obiectele create de mine sau participarea la o gală profesionistă. Cred că mi-ar plăcea mai mult să urc în ring, pentru că te simţi extraordinar când eşti aclamat după o victorie“, susţine tânărul.

Ambele sale pasiuni necesită muncă şi răbdare, însă Adrian spune că nu poţi reuşi dacă nu faci totul din plăcere.

„De mic am avut talent la desen, de asta am şi lăsat profilul mate-info de la liceul teoretic unde eram pentru artele plastice. O să urmez şi facultatea de ceramică, deşi nu este o carieră din care să câştigi mulţi bani, dar fac ceea ce îmi place. O să merg în paralel şi cu kickboxul, chiar dacă nu se intersectează una cu alta“, adaugă Adrian Văduva.

În ring uită de porţelan

La şcoală lucrează numai cu porţelan şi îi trebuie cinci zile până obţine produsul finit. La antrenament lucrurile stau altfel, iar starea de spirit a tânărului se schimbă total.

„Contează mediul în care eşti. La şcoală toţi suntem concentraţi pe ceea ce facem, iar când merg la antrenamente sau urc în ring sunt cu totul altul. Poate aşa reuşesc să-mi surprind şi adversarul“, explică Adrian felul în care trece de la un hobby la celălalt.

image

Adrian Văduva (stânga), în primul meci de K1

Tânărul craiovean se pregăteşte de trei luni la clubul Power Gym şi a debutat cu o victorie prin KO la gala de K1 desfăşurată luna trecută în Bănie. Îi admiră pe Badr Hari, Remy Bonjaski şi Ruslan Karaev şi spune că se bazează pe loviturile de picior de înălţime medie, deşi „cele mai devastatoare sunt cele înalte, dar pentru asta ai nevoie de mult antrenament“.

„Am însă avantajul unei tehnici bune de braţe şi că sunt stângaci“, încheie Adrian Văduva.             

Întrebări şi răspunsuri

Cum te-ai decis să faci kickbox?

Sunt un fan al sporturilor de contact, am şi făcut puţin box în liceu, şi am decis să mă apuc de kickbox pentru a câştiga încredre în mine. Am luat totul ca pe o provocare, să văd dacă pot să fac faţă la o gală de K1. La început a fost greu, dar m-am obişnuit repede. Am fost fascinat de atmosfera de muay-thay de la antrenamente.

Ai avut emoţii la primul meci?

Emoţii sunt, dar când urci în ring trebuie să le transformi într-o stare pozitivă. Nu se aştepta nimeni să câştig, mai ales prin KO, după ce luasem un knockdown în prima repriză, dar mi-am surprins adeversarul cu o lovitură la ficat.

image

Adrian Văduva (în roşu), victorios la primul său meci într-o gală K1

Profil

Născut: 6 octombrie 1992, Craiova
Studii: Elev în clasa a XI-a la Liceul de Artă Marin Sorescu, Craiova
Idealuri: Să vadă cât mai multe locuri, prin prisma celor două pasiuni ale sale.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite