Conducerea Fiscului doljean caută joburi pentru angajaţii concediaţi
0Fiscul şi Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova au rămas fără zeci de angajaţi în urma concursurilor pe posturi desfăşurate zilele trecute.
Emoţiile concursului au trecut pentru cei peste 50 de funcţionari ai Fiscului doljean care au dat examen pentru a se menţine pe post. Pentru 19 dintre aceştia însă, majoritatea angajaţi ai Administraţiei Financiare Comunale 1 şi ai Administraţiei de la Pleniţa, concursul le-a adus concedierea. Potrivit directorului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, mai rămâne însă o speranţă. „E vorba de persoane care nu au reuşit să obţină un punctaj corespunzător la concurs. În momentul de faţă încercăm să găsim oportunităţi de angajare căutând în listele cu posturi vacante ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Încercăm să găsim posturi vacante la alte instituţii ale statului. Sperăm că vom şi reuşi“, a spus Eugen Călinoiu.
Dacă în cazul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, 19 salariaţi şi-au făcut deja bagajele, la Vamă, rezultatele concursurilor îi ţin cu sufletul la gură pe funcţionari. „Rezultatele vor fi afişate probabil în această săptămână. Oricum, ceea ce este clar este că 63 de locuri dispar. Au dat examen 136 de salariaţi şi din aceştia vor rămâne doar 73 pe posturi“, a precizat Dan Matei, director al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Craiova, care include judeţele Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş şi Teleorman. Potrivit programului de restructurare aprobat, la DRAOV Craiova vor rămâne 271 din 334 de salariaţi.