Angajări la Johnson Controls. Producţia la furnizorul Ford va începe în mai anul viitor cu 185 de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania americană Johnson Controls a anunţat că va începe producţia în fabrica de la Craiova cu 185 de angajaţi. Recrutările pentru cele aproape 200 de posturi vacante au început de câteva luni.

Americanii au început deja de câteva luni recrutările pentru ocuparea posturilor din viitoarea fabrică amplasată chiar în curtea uzinei de automobile din Bănie. Dacă iniţial au fost căutaţi oameni pentru poziţiile de conducere din cadrul companiei, reprezentanţii companiei au trecut, treptat, şi la slujbe care nu presupun o responsabilitate atât de mare. Recrutările au vizat atât posturi pe domeniul IT, cât şi în cel de logistică, asigurarea calităţii şi gestiune. „Vom începe producţia cu 185 de persoane, însă angajările nu se vor opri aici“, a precizat directorul de comunicare pe Europa al companiei, Ulrich Andree, pentru Mediafax. Acesta a spus că lucrările la noua fabrică vor fi încheiate în prima parte a anului viitor, iar producţia va începe la finele lunii mai. Reprezentantul Johnson Controls nu a oferit detalii referitoare la valoarea investiţiei în noua unitate de producţie, unde compania va fabrica scaune, banchete şi huse pentru Ford România. Grupul american mai deţine trei fabrici, la Piteşti, Mioveni şi Ploieşti, unde produce scaune, banchete şi huse pentru mărcile grupului Renault-Nissan, Opel şi Seat.
Săptămâna trecută, în urma unei vizite informale în cadrul fabricii Ford, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa şi viceprimarul Craiovei, Teodor Sas, au declarat că au reuşit să vadă cei opt furnizori care s-au instalat deja în curtea uzinei din Bănie. Vicele Sas a adăugat că firmele de componente au dat asigurări că, până la începerea producţiei de masă a modelului B-Max, vor angaja aproximativ 1.000 de oameni.


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite