Ziua Culturii Naţionale. Programul evenimentelor desfăşurate în Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bustul lui M. Eminescu de la malul mării
Bustul lui M. Eminescu de la malul mării

Primăria şi Teatrul de Stat din Constanţa au programat o serie de acţiuni dedicate Zilei Culturii Naţionale. 15 ianuarie este ziua în care s-a născut poetul Mihai Eminescu.

Intitulate generic “Peninsula culturală, peninsula misterioasă”, evenimentele pregătite la Constanţa se vor desfăşura pe întreaga zi de vineri, 15 ianuarie.

Program comun de acţiuni al Primăriei Municipiului Constanţa în colaborare cu Teatrul de Stat Constanţa

• Depunere de coroane de flori la monumentul lui Mihai Eminescu de pe faleza oraşului şi la statuia lui Ovidius din Piaţa Ovidiu.

• 10.00-12.00: Dezbatere tematică online “Strategia Culturală a municipiului Constanţa. Kilometrul zero”, organizată de Primăria Municipiului Constanţa.

Notă: Cu acest eveniment va debuta demersul instituţional de elaborare a Strategiei Culturale a municipiului Constanţa 2021-2031. Dezbaterea este destinată prioritar reprezentanţilor instituţiilor publice de cultură din municipiu şi judeţ. La eveniment participă şi experţi în management cultural implicaţi în elaborarea Strategiilor culturale ale altor municipii din România (Timişoara, Cluj-Napoca).

• Expoziţia temporară „Satul copilăriei” (15-31 ianuarie) dedicată Zilei Culturii Naţionale, la Muzeul de Artă Populară.

Notă: Expoziţia propune reconstituirea imaginii satului tradiţional pornind de la versurile poetului Mihai Eminescu şi de la „Amintirile” lui Ion Creangă şi cuprinde obiecte din patrimoniul muzeului: elemente componente ale interiorului ţărănesc, obiecte de ceramică şi lemn de uz gospodăresc şi pastoral, de industrie casnică textilă, jucării din ceramică. Expoziţia este însoţită de imagini alb-negru ale satului tradiţional, versuri şi fragmente de proză din creaţia celor doi mari clasici: Mihai Eminescu şi Ion Creangă.

• Vizitarea gratuită a Muzeului de Artă Populară pe parcursul întregii zile.

• 19:00 Teatrul de Stat Constanţa va difuza online, pe pagina de Facebook, un proiect video-teatral, intitulat „Peninsula misterioasă”, dedicat memoriei regretatei Doina Păuleanu, marcantă personalitate a Constanţei, critic şi istoric de artă şi director al Muzeului de Artă din Constanţa.

• Debutul proiectului “CULTură vs. COOLtură” (15-24 ianuarie), derulat în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanţa.

• 18.00: Acţiuni conexe proiectului “Flacăra Culturii” al Ministerului Culturii, cu implicarea Muzeului de Artă Populară din Constanţa, a Teatrului de Stat Constanţa şi a altor instituţii publice de cultură din municipiu (Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Biblioteca Judeţeană “Ioan N. Roman” Constanţa) – luminarea clădirilor, declaraţii de presă, mesaje de salut în mediul online etc.

20:00 Teatrul de Stat Constanţa va difuza pe pagina de Facebook a spectacolul „Nişte năroji”, o dramatizare de Iulian Enache după volumul lui Marin Sorescu, „La Lilieci”.

Citeşte şi:

Tatăl procuroarei Adina Florea a murit. Dumitru Florea era unul dintre cei mai longevivi membri ai PSD

Patru alternative de traseu pentru drumul „Dobrogea Expres”, legătura dintre Constanţa, Tulcea şi Brăila

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite