VIDEO Picioare şi pumni împărţiţi în trafic. Bătaia s-a terminat cu dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură video
Captură video

Incidentul s-a produs luni, 3 iunie, într-o intersecţie din municipiul Constanţa. Şoferul agresat a depus plângere la poliţie.

Incidentul a fost filmat de un alt şofer care stătea la semafor. Din imagini se vede cum conducătorul auto agresor îi aplică celuilalt şofer mai multe lovituri cu picioarele şi pumnii.

Totul s-a petrecut în intersecţia din apropierea City Park Mall din municipiul Constanţa.

„Poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, cu privire la faptul că în cursul zilei de astăzi, în timp ce se afla la volanul autoturismului personal, la semaforul de la intersecţia bulevardului Alexandru Lăpuşneanu cu strada Soveja, ar fi avut un conflict spontan cu conducătorul unui alt autoturism, a cărei marcă şi număr de înmatriculare nu le-a reţinut, acesta din urmă aplicându-i mai multe lovituri.

Totodată, bărbatul susţine că în urma altercaţiei i-au fost distruşi ochelarii de vedre în valoare de 4.700 de lei”, transmite IPJ Constanţa.

Poliţiştii au identificat autorul în scurt timp, în persoana unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Constanţa.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi distrugere.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Poliţiştii constănţeni au întrerupt lucrul. Moment de reculegere pentru colegul Cristian Amariei, ucis în misiune

Mesajul poliţiştilor pentru absolvenţii de liceu: „Bucuraţi-vă în siguranţă!”

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite