VIDEO FOTO Grav accident pe A2. Un bărbat a murit, după ce roata unui TIR a explodat şi maşina a ajuns pe sensul opus. Circulaţia pe A2, reluată de la 18.20
0Circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost blocată timp de circa două ore, din cauza unui accident care s-a produs la kilometrul 110. Un TIR a făcut explozie şi a ajuns pe celălalt sens de mers. un pasager aflat în cabina TIR-ului nu a supravieţuit, în ciuda eforturilor depuse de echiajele de medici sosite la accident.
UPDATE 20:40: Potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română, începând cu ora 18.20, traficul rutier a fost reluat pe autostrada A2, între Drajna şi Feteşti, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa.
Totuşi, şoferilor li se recomandă să reducă viteza şi să circule cu atenţie la kilometrul 123, în zona producerii accidentului, deoarece pe carosabil încă mai sunt urme de ulei şi motorină de la autotrenul răsturnat. De asemenea, sunt prezente şi autospeciale care curăţă calea de rulare.
UPDATE ORA 16.00 Circulaţia pe A2 a fost reluată către Constanţa pe o bandă, dar numai pentru autovehiculele rămase în coloană, traficul dinspre Bucureşti rămânând deviat pe DN 3A.
De la Drajna, traficul se deviază pe DN 3A Drajna - Feteşti, până când se vor termina cercetările şi va fi eliberată partea carosabilă. „Cum avem o persoană decedată, se fac măsurători, plus că trebuie ridicat TIR-ul“, au spus cei de la Info Trafic.
UPDATE 14.05 Pasagerul care se afla în TIR, din păcate, nu a supravieţuit accidentului. Acesta a murit, după ce a fost preluat de echipajul SMURD.
Accident pe A2: taxă suspendată temporar
Circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost reluată în jurul orei 14.00, la mai bine de două ore după accident. Pentru fluidizarea traficului, nu s-a mai achitat taxa de autostradă.
UPDATE ORA 13.30 În acest moment, pasagerul rănit a fost mutat din ambulanţa SMURD în eclipterul SMURD şi va fi transportat la un spital din Bucureşti.
Un camion s-a răsturnat pe Autostrada Soarelui la km 110. Din primele informaţii, un camion încărcat cu granule din soia, pentru animale, a intrat pe contrasens după ce i-a explodat un cauciuc.
Şoferul TIR-ului trăieşte, dar este în stare gravă. Pasagerul din dreapta însă are hemoragie, fiind grav rănit.
TIR-ul se deplasa dinspre Constanţa spre Bucureşti.
La faţa locului au ajuns un elicopter SMURD, Ambulanţă, pompieri.
Circulaţia este oprită de aproximativ o oră şi jumătate pe sensul de mers dinspre Bucureşti spre Constanţa.
TIR implicat într-un accident grav pe Autostrada Soarelui
Grav accident pe Autostrada Soarelui: un TIR a explodat
Accident grav pe Autostrada Soarelui: un TIR a explodat