Unitatea 1 a Centralei Nuclaroelectrice de la Cernavodă funcţionează, din nou, la putere normală
0Timp de aproximativ 24 de ore, Unitatea 1 a Centralei de la cernavodă a funcţionat la o capacitate redusă. Conducerea instituţiei a anunţat şi motivul.
SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă funcţionează la putere nominală, lucrările de reparaţie la rezervorul aferent grupului turbogenerator (partea clasică a centralei) fiind finalizate.
„Reamintim că lucrările de reparaţie se puteau efectua numai cu o reducere de putere a reactorului Unităţii 1”, transmite conducerea Centralei.
Reducerea de putere controlată şi realizarea lucrărilor s-au efectuat în deplină siguranţă şi în conformitate cu procedurile specifice ale centralei.
SN Nuclearelectrica SA a luat deciziaca Unitatea 1 să funcţioneze la o capacitate redusă (de cca 500 MW) începând cu ora 08.00, 2 noiembrie 2018, în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie la un rezervor aferent grupului turbogenerator (partea clasică a centralei).
Pe aceeaşi temă:
Lucrări de reparaţii la Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă