Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va funcţiona la putere redusă. Ce se întâmplă în acest timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea SN Nuclearelectrica SA a anunţat că Unitatea 2 a centralei va funcţiona la putere redusă începând de luni, 15 octombrie, ora 13.00.

SN Nuclearelectrica SA (SNN) a anunţat printr-un comunicat de presă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă va funcţiona, începand de luni, 15 octombrie, ora 13.00, la putere redusă în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie la un rezervor aferent grupului turbogenerator (partea clasică a centralei).

„Lucrările de reparaţie se pot efectua numai cu o reducere de putere a reactorului Unităţii 2. Estimăm că Unitatea 2 va funcţiona la putere redusă (cca 300-350 MW) pentru o perioadă de 12 ore”, spun reprezentanţii Centralei.

Conducerea instituţiei asigură cetăţenii că reducerea de putere controlată şi realizarea lucrărilor se vor efectua în deplină siguranţă şi în conformitate cu procedurile specifice ale centralei. 

Pe aceeaşi temă:

Reactorul 2 de la Cernavodă va fi oprit controlat timp de trei zile, pentru lucrări de reparaţie

Eroare umană la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Unitatea 2 a fost deconectată


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite