Trista poveste a monumentului ridicat în cinstea eroilor în războiul de reîntregire a neamului. Comuniştii l-au ras de pe faţa pământului cu buldozerul
0Monumentul de pe strada Traian, ridicat în memoria ostaşilor Regimentului 34 Infanterie căzuţi la datorie în războiul de întregire a neamului românesc, a fost realizat de colonelul Zoanel Gheorghiu, la rândul lui ofiţer în acest regiment.
Ideea de a ridica un monument l-a preocupat încă de la sfârşitul Primului Război Mondial şi după ce a convins autorităţile, în toamna anului 1938 a început construcţia măreţului edificiu.
Ziarul „Curentul“ scria, la 9 septembrie 1938: „Şi totuşi, după 20 de ani de ezitări, iată că gestul acela reparator se face de către un militar“. Întrucât oraşul nu avea până acum un monument al eroilor, de proporţie şi execuţie artistică, locotenentul Gheorghiu a cerut să execute el acest monument.
Greutăţile inerente începutului nu au fost puţine. Imediat după război se strânsese suma de 200.000 lei din care, în momentul declanşării construcţiei, rămăsese 120.000, 30.000 de lei fiind cheltuiţi cu plăcile de bronz cu numele eroilor regimentului. În această situaţie, iniţiatorul, pe atunci locotenent, a cumpărat personal piatra necesară soclului, a angajat lucrători pe cheltuiala proprie şi a condus personal lucrările. Mai trebuiau, totuşi, bani pentru turnarea medaliilor de bronz.
Ziarele vremii propun alegerea unui comitet în frunte cu episcopul Gherontie care să se ocupe de strângerea fondurilor necesare. În anul următor, monumentul era terminat, fiind dispus în apropiere de intrarea principală a fostei cazărmi a regimentului de pe strada Mircea cel Bătrân, unde se află acum Centrul Militar Zonal.
Numai că autorităţile comuniste au cerut relocarea lucrării, din motive de dezvoltare urbanistică Autorului i s-a cerut să dea jos vârful monumentului care reprezenta un vultur de bronz care ţinea o cunună de lauri. Cum acesta a refuzat, Vasile Vâlcu, prim-secretar al judeţului, a dat ordin atunci să bage buldozerul şi să radă tot. Cu ocazia centenarului independenţei României, la 1977, s-a decis refacerea monumentului, care a fost amplasat pe strada Traian.
Colonelul Zoanel Gheorghiu s-a născut în anul 1900 şi a participat la război în calitate de cercetaş sanitar.
La Topraisar se mai găseşte un monument realizat tot de Zoanel Gheorghiu, iar la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I", Filiala Constanţa se găsesc două modele ale mausoleului de pe strada Traian.
Vă mai recomandăm: