Treimea din Portul Constanţa, cerută oficial de la Ministerul Transporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portul Constanţa şi profitul de 10 milioane euro pe an, miza războiului FOTO Adevărul
Portul Constanţa şi profitul de 10 milioane euro pe an, miza războiului FOTO Adevărul

Administraţia Mazăre a solicitat oficial Ministerului Transporturilor preluarea pachetului suplimentar de 13% de acţiuni ale Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Consilierii locali s-au întrunit joi „de îndată“ pentru a modifica hotărârea adoptată la şedinţa anterioară de lucru, prin care se declarau „de acord“ cu preluarea pachetului de acţiuni. În felul acesta, municipalitatea se aşteaptă să deţină 33% din pachetul de acţiuni ale Portului Constanţa.

„Este o formalitate cerută de Ministerul Transporturilor“, a declarat primarul Radu Mazăre, iniţiatorul proiectului de hotărâre.

Consiliul Local Constanţa deţine 20% din pachetul de acţiuni al Portului Constanţa. Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar cu 60%, iar 20% revin Fondului Proprietatea. După redistribuirea acţiunilor, Statul intenţionează să listeze la Bursă 14% din pachetul de acţiuni al companiei portuare.

Operatorii şi sindicatele din port se opun puternic acestei iniţiative, deoarece spun că dovedita administrare proastă a oraşului Constanţa este grăitor pentru felul în care Radu Mazăre va gestiona un obiectiv de interes naţional.

Radu Mazăre a specificat faptul că nu are niciun interes personal în cazul preluării de către municipalitate a încă 13% din acţiunile din Portul Constanţa, fiind vorba „doar de respectarea promisiunii“ pe care a făcut-o în campania electorală.

Consiliul Local Constanţa, cu majoritate de voturi, a decis joi, 3 aprilie, preluarea a încă 13 procente din acţiunile Portului Constanţa. Urmează ca şi Executivul să iniţieze o hotărâre de Guvern sau un proiect legislativ care să fie votat de Parlament.

Dan Şova, ministrul Transporturilor, a spus că soluţia ar fi o Hotărâre de Guvern, iar secretarul de stat Iulian Ghiocel Matache a specificat că este necesară o lege.

Mazăre a ţinut să precizeze că nu a avut niciodată afaceri în Portul Constanţa şi că nici nu îl interesează pe viitor să încheie contracte în acest domeniu, însă a recunoscut că este un „război mare şi dur“.
 
În timpul discuţiilor de la anterioara şedinţă de consiliu, opoziţie au făcut doar câţiva consilieri locali. Cea mai vocală a fost, şi de această dată, consilierul PNL Ana Marcu, care a precizat faptul că se impune o dezbatere publică pe această temă. „Este mai important să aibă omul un loc de muncă şi astfel să-şi poată plăti facturile decât să fie şomer şi să aştepte să primească subvenţie pentru plata facturilor la încălzire“, a spus ea.

Iustin Fabian Roman, prim-vicepreşedinte PDL Constanţa, a ridicat problema celor 13% de acţiuni ce vor fi listate la bursă, specificând faptul că ele pot fi preluate de o societate în spatele căreia s-ar putea afla terorişti.

Vă mai recomandăm

Războiul pe Portul Constanţa, în Săptămâna Patimilor

Băsescu: Portul Constanţa trebuie să rămână administraţiei centrale, Mazăre vrea să mulgă de acolo

Radu Mazăre, despre Portul Constanţa: „E un război mare şi dur“

Portul Constanţa, la un pas de primăria lui Mazăre. Consilierii locali aprobă preluarea unor acţiuni suplimentare

Şova: Evaziunea din portul Constanţa trece de 40%. Un pachet de 13% din acţiunile companiei va fi cedat Consiliului Local, 14% vor ajunge la bursă

Radu Mazăre: „Copiii multimilionarilor din port umblă cu maşini de lux la 18 ani“

Radu Mazăre: „Danele din Portul Constanţa se închiriază la preţuri negociate în urmă cu 24 de ani!“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite